REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CE şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din Ţările de Jos solicită transparenţă companiei Google

CE şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din Ţările de Jos solicită transparenţă companiei Google

Replica API 28 iulie 2021 | 00:00 418

Comisia Europeană (CE) şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă şi să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE), arată forul european într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să ştie cum stabileşte motorul de căutare online al Google ordinea în care se afişează rezultatele căutării lor şi dacă plăţile pot influenţa această ordine.

"Preţurile zborurilor şi ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie preţurile finale şi să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans. În plus, Google ar trebui să revizuiască condiţiile standard ale Google Store, deoarece Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului şi cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă. În plus, atunci când autorităţile pentru protecţia consumatorilor raportează conţinuturi care încalcă normele de protecţie a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conţinuturi", se menţionează în comunicat.

În legătură cu acest subiect, comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat: "Consumatorii din UE nu pot fi induşi în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-şi planifica vacanţele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informaţii transparente şi imparţiale".

Scrisoarea transmisă gigantului Google a fost semnată de Comisia Europeană şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor, sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia.

În acest context, se aşteaptă ca oficialii Google să ia măsurile necesare şi să comunice Comisiei şi autorităţilor pentru protecţia consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni.

CE anunţă că va sprijini autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte evaluarea răspunsului din partea companiei Google, ţinând seama de angajamentele de a-şi modifica site-urile web şi serviciile asumate de Google.

În cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, va avea loc un dialog ulterior.

La rândul lor, autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor pot decide, în ultimă instanţă, să impună sancţiuni, se mai spune în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367