REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Ce soluţie are RADET pentru clienţii care vor să facă economie

Ce soluţie are RADET pentru clienţii care vor să facă economie

Replica API 17 mai 2018 | 00:00 416

Distribuţie pe orizontală

Distribuţie pe orizontală

Liviu Popa, directorul RADET

RADET Constanţa a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a identificat şi a propus asociaţiilor de proprietari o soluţie tehnică care să asigure un control individual asupra confortului termic şi asupra costurilor pentru asigurarea acestuia. Soluţia propusă constă în schimbarea actualei distribuţii din blocurile de locuinţe, pe verticală, într-o distribuţie pe orizontală, care permite contorizarea individuală la uşa fiecărui apartament şi asigurarea apei calde de consum în regim continuu. De altfel, potrivit conducerii, costurile s-au diminuat semnificativ pentru fiecare apartament care a trecut prin această iarnă cu instalaţia pe orizontală, iar investiţia fiecărei familii este 1/3 din costurile care ar fi la instalaţia unei centrale pe gaz.

RADET Constanţa împreună cu firma VESTRA INDUSTRY, companie din grupul ELASCO S.A., furnizoare de mijloace de măsurare, a realizat, la comanda Asociaţiei de Proprietari bloc MF3, din strada Mircea cel Bătrân nr. 88, un astfel de proiect. După aproape un an de la punerea în funcţiune, situaţia comparativă a consumurilor a fost prezentată public.

Consumul de energie termică pentru încălzire, după implementarea proiectului, s-a redus semnificativ, pentru perioada analizată comparativ (iarna 2017-2018 vs. iarna 2016-2017), cu 41% faţă de sezonul anterior, reducerea consumului datorându-se în principal scăderii semnificative a consului de energie termică din subsolul blocului, prin eliminarea reţelei de conducte din distribuţia clasică, precum şi posibilitatea locatarilor de a-şi gestiona individual confortul termic şi costurile.

În ceea ce priveşte consumul de apă caldă de consum, prin implementarea proiectului de distribuţie pe orizontală, se realizează recircularea apei calde la intrarea în fiecare apartament, temperatura apei calde fiind asigurată în mod continuu. Din analiza consumului de apă caldă, se observă scăderea semnificativă a acesteia după implementarea proiectului, în perioada analizată scăderea fiind de 38%, cauza acestei scăderi fiind recircularea apei calde realizată la intrarea în fiecare apartament şi nu la branşamentul blocului cum este soluţia tehnică în distribuţia pe verticală.

„RADET Constanța a făcut o analiză a unei funcționări a unei instalații de distribuție pe orizontală la blocul MF3 de pe strada Mircea cel Bătrân din municipiu, analiză făcută la un interval de un an de la data când asociația blocului a decis să își modifice vechia instalație pe distribuție pe verticală într-o instalație cu distribuție pe orizontală, cu contorizare la ușă, având încredere în ceea ce reprezentanții RADET le-a povestit că o să îi ajute să își controleze costurile, dar în primul rând confortul din apartamente.

Care sunt avantajele după un an? A scăzut consumul la apă rece! Lucru pe care nimeni nu îl intuia. Pentru că recircularea apei calde este făcută până la ultimul etaj. Ceea ce înseamnă că în permanență când deschide robinetul pentru a consuma apă caldă, oricare locatar are asigurată temperatura. În situația această, nu se mai impune golirea instalației de apă rece, care s-a răcit pe instalația interioară a blocului și înlocuirea ei cu apă caldă care este recirculată doar până la branșament.

Un alt avantaj – în funcție de confortul termic pe care și l-a dorit fiecare apartament, sau în funcție de costurile pe care și le-a propus să le aibă cu încălzirea în perioada de iarnă, a putut să își colereze, să își facă un echilibru între costuri și confort și am constat diferențe foarte mari între consumuri între două apartamente similare, lucru care este generat de modul în care își gestionează fiecare proprietar consumul, spre deosebire de blocurile tradiționale, unde RADET măsoară la branșament și tehnic nu e posibil să se măsoare consumul la apartament, iar factura este repartizată de către administrator în funcție de suprafața utilă deținută. Noi recomandăm montarea distribuției pe orizontală ca să își coreleze confortul și costul fiecare apartament.

Un alt mare avantaj constă în faptul că, dacă unul din apartamente este rău platnic, din motive pe care nu le comentăm, suntem puși în situația să sistăm furnizarea căldurii pentru neplată a asociației, deci să fie deranjate apartamentele care sunt bune platnice. Nu este tehnic posibil altfel. Atunci acest sistem rezolvă problema, că vom sista apartamentul rău-platnicului, iar restul vecinilor nici nu știu acest lucru. Este un mare alt avantaj.

Avantaje sunt și asupra faptului că, spre deosebire de metoda montării repartitoarelor de cost, care face repartizarea consumului de energie proporțional cu număr de unități. Acolo avem experiența că în apartamentele care au nevoie de căldură: au copil mic, au oameni bolnavi, este nevoie de căldură și lasă robinetul deschis la maxim, se înregistrează un număr de unități. Însă vecinii care nu locuiesc în apartament, poate sunt apartamente de vară, sau fac economie, țin robinele închise, prin apartamentul respectiv, totuși, căldura trece prin pereți, tavane, realizând celui care ține robinetele deschise un consum fals mai mare decât cel real necesar lui. Apartamente care au avut nevoie de căldură, plătesc o factura mai mare.

Costurile nu sunt standard pentru că sunt în funcție de mărimea blocului. Avem două elemente: costurile comune, pe casa scării, pe care RADET le poate realiza furnizând inclusiv materialele pe care noi le cumpărăm la prețuri mai mici decât dacă le-ar cumpăra asociațiile la prețul normal, dar și costurile generate de modificarea din interior, pentru că sunt necesare în apartament, trebuiesc legate la ușă. În jur 3.000 de lei costă după calculele noastre, maxim 3.500 de lei”, a declarat Liviu Popa, din partea RADET.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai RADET.....poate te ai gandit ca eu nu vreau sa fac economie ??? Vreau sa platesc caldura cat nu face, vreau sa astept apa calda cate 5 minute, vreau sa platesc apa calda la pret dublu, vreau sa va dau bani cu sacosa sa stea direcorul vostru vizionar cu cucu pe moale
0
0
Mai RADET, lasa oamenii sa aleaga singuri furnizorul, nu mai pune piedici. Cum sa compari iarna 2016 2017 cu iarna 2017 2018? Pai a fost diferenta de temperatura enorma. Daca iarna asta a fost frig cateva zile, iarna trecuta a fost frig toata iarna.
0
0
Buna idee, am vazut la tv ca unei familii cu ap. de 3 camere care are montata centrala termica i-a venit factura de 1.500 de lei pt. luna februarie. Pai la RADET cu caldura permanenta se plateste 400 de lei. La RADET.
0
5
Cand cei ce nu pot ii conduc pe cei care inca pot. Incompetenta si mediocritatea ridicate la rang de virtute de catre alti incompetenti. Director obosit mental, pui carul inaintea boilor. Logica, viziune zero. Trimiteti-l acasa ca respira degeaba.
3
0
Acest director....este un dobitoc...care vrea sa-si pastreze privilegiile....din comunism! RADET trebuie sa devina "istorie"....asa ceva nu mai exista in Europa.....decat la rusi???!!!!
6
0
Ideea ar fii buna din ce prezentati , dar nu prea aveti credibilitate ca si societate , ati cam jupuit pielea oamenilor cu facturile si serviciile slabe !
9
0
Cand esti prost ar trebui sa taci din gura, nu sa vorbesti ca ageamiul acesta!
5
0
Gata! Ma apuc de treaba, sa va pun voua in practica ineptiile dupa ce ani de zile ne-ati luat pielea de pe noi fara sa clipiti! Rusine sa va fie nesimtitilor! In locul vostru as tacea din gura si n-as mai veni cu imbecilitati de genul asta, nu suntem cu totii idioti asa cum ne credeti!
7
0
poate izoleaza conductele prin oras , ca se incalzesc boschetarii la ele
9
0
Sa ne spuna dl Director, el acasa cu ce se incalzeste, nu cumva cu gaze? Ca e mai ieftin si nu trebuie sa plateasaca pierderile unui RADEP in coma
16
0
zii DOREL Liviu Popa si trage apa! Un fost bishnitzar ajuns director la RADET pe care l-a si pus pe chituci.PSD-ul ar trebui interzis prin Constitutie pentru ce a facut acestei tari.
11
0
Nu e cam tarziu deja ?
6
0
Da?? Serios??? O sa renunt la centrala pe gaze si ma mut inapoi la radet!!!!!!
8
0
Solutie RADET pe banii locatarilor.
17
0
De aia nu mai fac fata astia cu gazele si astepti cate 2 ani , ca a gasit radet solutii. Sunt in coma profunda de mult timp
18
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102