REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ce spun constănțenii despre INTERZICEREA prin LEGE a FONDULUI CLASEI

Ce spun constănțenii despre INTERZICEREA prin LEGE a FONDULUI CLASEI

Replica API 18 iunie 2021 | 11:51 1765

Mai mulți deputați USR au depus un proiect privind interzicerea fondului școlii și fondului clasei și sancționarea acestor iniţiative. Chiar dacă există deja un regulament cadru care interzice aceste practici, acesta nu a fost niciodată respectat, o lege fiind necesară în acest sens. Potrivit inițiatorilor acestui proiect, persoanele din conducerea şcolii, personalul didactic, didactic auxiliar sau nedidactic, nu au atribuţii legale în ceea ce priveşte strângerea de fonduri de la părinţi sau elevi iar a pretinde sume de bani reprezintă o încălcare a limitelor de competenţă a funcţiilor cadrelor didactice. Cum văd constănțenii această inițiativă, aflați în următoarele rânduri.

Cum au primit părinții această veste

Opiniile părinților constănțeni în privința acestui proiect de lege sunt împărțite, unii fiind total de acord alții însă temându-se că din cauza acestei legi copiii nu vor avea cele necesare la școală: ”Sunt total de acord cu această lege. M-am săturat să tot dau bani pentru copilul meu, având în vedere că învățământul este gratuit”; ”O să interziceți treaba asta, iar consecința va fi că ai noștri copii nu vor mai avea tot ce le este necesar la școală, pentru că nu cred că veți rezolva și lipsa materialelor necesare. Rezolvați întâi această problemă și apoi să interziceți fondul clasei!!”; ”Sunt persoane care nu își permit să dea 100 de lei pentru copil la școală. Cu ei ce facem? E bună legea asta pentru că oricum noi nu aveam nici o dovadă că plăteam!”

Toleranța zero la Constanța în privința acestor practici

Reporterii Replica de Constanța l-au contactat pe inspectorul școlar general, Sorin Mihai, pentru un punct de vedere despre acest proiect de lege: ”Din câte știu există deja un regulament cadru care interzice acest lucru în școli. La Constanța există toleranța zero în privința acestor practici, pentru că nu se acceptă ca un cadru didactic să fie amestecat în vreun fel în strângere de fonduri. Avem deja în plan un proiect pentru finanțarea complementară a școlilor.” a declarat acesta.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Orice initiativa ar avea vreo mamica tu ca profesor o poti refuza politicos,pe vremea mea asa era si profesori erau respectati de elevi.
6
0
600 lei la SC 30 cta
7
3
A fost si va fi. Fondul clasei este adunat la initiativa unor mamici de moda veche. Vinovati sunt si cei care cer si cei care dau si cei care primesc.
18
2
USR, nu cred ca vrea cu adevarat starpirea fondului clasei. Daca doreste cu adevarat, sa faca ceva ca acel fond sa nu fie adunat nici de parinti, si nici de elevi. Acum asa se procedeaza.
12
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218