REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ce spune Iorguş despre directorii pe care i-a pus pe funcţii

Ce spune Iorguş despre directorii pe care i-a pus pe funcţii

Replica API 19 mai 2011 | 00:00 128

Deputatul şi-a evaluat oamenii

Deputatul şi-a evaluat oamenii

Se discuta în PDL Constanţa despre nevoia analizării performanţelor directorilor sprijiniţi să acceadă pe funcţii de acest partid. În momentul de faţă, analiza propriu-zisă a luat un moment de "respiro", însă, zilele trecute, chiar şi preşedintele PDL, Emil Boc, vorbea despre evaluarea pedeliştilor cu funcţii de conducere din instituţii. Chestionat pe această temă, deputatul Zanfir Iorguş spune că deocamdată aşa ceva nu a intrat în dezbaterea organizaţiei, iar în ceea ce îi priveşte pe directorii pe care şi-i "asumă", cei pentru care a făcut lobby să ajungă pe posturi, situaţia este bună. Despre alţii, adaugă el, nu se poate exprima pentru că nu i-a recomandat el şi nici nu le cunoaşte îndeajuns de bine activitate. "Sunt 3-4 directori pentru care am discutat - Vasile Iorga, care este vicepreşedinte la Şantierul Daewoo Mangalia, şi care este un profesionist; Laura Condur, care este director la Sanatoriul Mangalia şi care nu mai are nevoie de nici o altă prezentare, se ştie că este o profesionistă (şi care totodată are o relaţie de naşă-fin cu deputatul- n.r.); Paul Foleanu, director la SC Neptun Olimp SA şi care se descurcă mulţumitor... El nu este specialist în turism, fiind jurist, dar s-a adaptat, mai ales că societatea nu a avut cine ştie ce activitate. Iar a patra persoană este Ioan Griguţă, care este la şantierul 2 Mai şi care este inginer", a descris Iorguş situaţia "protejaţilor" săi. Din câte se poate sesiza, dintre toţi, numai Foleanu nu a fost descris ca un "specialist", lucru care cu siguranţă va fi speculat de echipa social-democraţilor a lui Claudiu Tusac, actualul primar al Mangaliei, care vor comenta, din nou, că deputatul n-ar vrea ca directorul Neptun-Olimp să-şi facă iluzii că va fi candidatul PDL pentru Primăria Mangalia.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614