REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ce spune Lăzăroiu despre revocarea lui Kovesi

Ce spune Lăzăroiu despre revocarea lui Kovesi

Replica API 17 iunie 2018 | 23:35 234

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu susține că un referendum privind decizia CCR în cazul Kovesi nu are temei legal, menționând că s-ar ajunge la absurd dacă o instituție e sacrificată pentru un om.

"S-ar ajunge la un absurd sa intrebi daca e bine sa o demiti pe Kovesi sau nu, daca o institutie e sacrificata pentru un om", a declarat Petre Lăzăroiu la Antena 3, conform stiripesurse.ro.

"Am ajuns la concluzia că nu sunt eu ținta acestei situații. Eu mai am un an, pot sa plec si maine, nu am nici un fel de problemă, am sacii in căruță, cum s-ar zice. Toate aceste acțiuni concertate merge catre o singură concluzie: se dorește decredibilizarea, discreditarea CCR. Dacă se ajunge să nu se mai respecte o decizie, acesta e un efect. Statul de drept este acela unde legea este respectată, cea mai grea sclavie e a legii. Legea este tiranica, dar trebuie respectata pentru ca numai ea face posibil ca statul sa meargă înainte", a spus magistratul.

Întrebat dacă mai este vorba despre stat de drept în cazul în care președintele nu pune în aplicare decizia CCR, judecătorul a răspuns: Să vedem reactia celorlalte autoritati, ca statul se oganizeaza prin separatiea, echilibrul puterilor in stat. Presedintele e unul dintre cei doi executivi, nu e singur, mai sunt si celelalte puteri.

Magistratul a precizat că ar putea reacționa Parlamentul, precum și puterea judecătorească în cazul unei sesizări pentru înaltă trădare.

"E un război români contra români", a spus Lăzăroiu.

"Este prima data când nu se respecta o decizie a CCR. E pusa in discutie, nu ca nu se respecta", a precizat judecatorul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai vrut cabana de vanatoare de la stat si-l rugai pe Borbely sa acoata una la vanzare pentru tine la pret de bordei . DNA este de vina mistrtule?
0
0
Romania e furata de straini si botezata tot de ei ca fiind corupta. Cozi, codete de topor gasesti. Precum comentacii hastagisti
3
5
Bai hastag chiar nu aveti altceva mai bun de facut decat sa stati pe internet si sa pupati in cur un procuror care sufera de mania '' fara mine coruptia nu dispare in Romania ''Chiar nu vedeti cum a ajuns sa ingenunche la toate ambasadele di tara numai sa nu piarda postu ,ca doar incaseaza sute de milioane salariu din contributiile voastre mai '' intelectualilor '' de carton.
2
8
Un dinozaur comunist a venit s-a isi spele si repereze onoarea la Latrina 3 !
6
4
Sa ii dati mii de limbi in cuculetul lui lazaroiu si in curuletul codrutei.
4
6
Dezolant,auzi : am sacii in caruta! LCK ,nu este doar un simplu om,ea reprezinta tot o instituti a statului,DNA-ul,pe care o mana de golani politruci au pus ochii!
12
7
Mai intai sa se respecte decizia CCR privind cei300 de prlamentari porma vorbilti de lege...comunistilor cu saci in caruta care sunteti voi, nu mai scapa tara asta de lepre ca voi !!!
13
7
Se simte cu musca verde pe caciula
15
6
mata i-a urcat....multumit?
3
15
Ai sacii n caruta, zici? Cine i a urcat? Dragnea&co?
13
7

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614