rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ce spune Spitalul Județean Constanța despre pacientul care a murit în curtea spitalului

Un nefericit eveniment s-a înregistrat la Spitalul Clinic Județean Constanța. Sâmbătă, 14 septembrie, în jurul orei 20.00, un bărbat de 64 de ani, internat pe Secția Medicală 2, ar fi ieșit să fumeze în parcarea dinspre Morgă, dar ar fi căzut în cap și a murit!

Reprezentanții Spitalului Județean Constanța au transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia explică mpdul în care s-a petrecut tragedia.

”În urma articolelor apărute în mass media în cursul serii de 14.09.2019, referitoare la un pacient care ar fi decedat în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, facem următoarele precizări: pacientul a fost internat la începutul acestei săptămâni din pricina hemoptiziilor repetate. La internare, bărbatului i s-a adus la cunoștință de către medicul curant că are contraindicație să părăsească salonul, singurul efort permis fiind deplasarea la grupul sanitar. În cursul serii de 14.09.2019, contrar indicațiilor medicale, pacientul a părăsit secția, coborând în curtea spitalului. Aici a suferit o nouă hemoptizie masivă, fapt ce a dus la pierderea imediată a cunoștinței. Ulterior, acesta a fost observat de către un alt pacient și agentul de pază aflat în curtea unității care l-a anunțat pe agentul din Unitatea Primiri Urgențe. Imediat pacientul a fost preluat de către un echipaj de ambulanță aflat în curtea spitalului și dus la UPU, direct pe camerea de resuscitare (COD ROȘU). Medicii de gardă l-au intubat și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, după aproximativ o jumătate de oră, a fost constatat decesul”, au transmis reprezentanții spitalului.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța a demarat o anchetă internă în acest caz.

Citește și:

https://www.replicaonline.ro/un-pacient-a-murit-la-spitalul-judetean-a-fost-gasit-plin-de-sange-in-parcare-402875/

M.P.

luni, 16 septembrie 20193987
Comentarii

00Silvia(21 sep 15:12)
Ba voi stiti macar ce sa intamplat?a coborwt cu o nepoata sa o conduca si a cazut.
05Tot pacientul e de vina!(16 sep 20:11)
Da, aceasta este boala cea mai grava a serviciului public de sanatate mafiot din Rou: lipsa raspunderii reale si efective a medicilor, indisciplina crasa in respectarea normelor si protocoalelor, ignorarea drepturilor pacientilor si umilirea acestora, comportamentele de dumnezei medicali, concurenta neloiala public privat, tepuirea fondurilor publice. Iresponsabilitatea si impunitatea medicilor este un abuz marca Rou, un brand de tara. El nu mai exista nici macar in Albania. Vina e a noastra a tuturor ca nu protestam, nu ne implicam in schimbarea legilor si pentru incetarea dictaturii si abuz.
16spitalul infect(16 sep 15:35)
nu ii supravegheaza nimeni pe bolnavi.. ba mai mult, unii sunt tinuti legati de paturi, lucru interzis de lege. nimeni din parchet nu are chef sa ancheteze activitatea din SCJU
09Catalin(16 sep 12:05)
Deci pacientul a cazut de la etajul 2 al balconului spitalului. Iar in articol se mentuoneaza o stare de fapt falsa. Cel mai pervers personal de medicii dinroata tara doar la SCJU. Rusine sa va fie, dupa viata asta o sa ajungeti direct in iad, acolo de unde ati venit.
21simplu(16 sep 11:45)
fumatul ucide
01guta(16 sep 11:43)
este pintea-n actiune si va rezolva imediat,ales bules socares tete
18FERIAN(16 sep 10:58)
Magarilor, sa vedeti cati bolnavi zac pe targi la sala de urgente, fara sa se uite nimeni la ei.
24Stop Fumat(16 sep 09:00)
FUMATUL UCIDE ... mai devreme sau mai tarziu.
07oiu(16 sep 08:55)
spitalul coordonat de consiliul judetean si cu o conducere sustinuta tot de consiliul judetean
418Ancheta de acoperire(15 sep 19:06)
Ancheta de acoperire a circumstantelor de care a murit bietul om. Rezultatul in urma anchetei interne somaleze de la SCJU concluzioneaza ca pacientul a fost de vina..Spitalul este imaculat cu un personal de top model in intreaga lume. Pacientii se incapataneaza sa moara, ei sunt de vina mereu.
521Mafia din spitalul judetean CT(15 sep 17:18)
Clar musamalizare. Cica, ancheta interna. Sa vina politia, DNA, Dicot, sa faca ancheta acolo. Sa iasa la iveala sutele de mortii suspecte in acest lagar de concentrare.
518Andreea(15 sep 17:07)
Cei mai corecti sunteti mereu,si spitalu holcaie de microbi,nereguli nu mai spun,ca sunt la tot pasul.
718varza de spital(15 sep 16:31)
anchetele voastre interne sunt musamalizari, niciodata nu sunteti vinovati. adevarul e ca va doare in coor de pacienti, ca aveti rata mare de mortalitate, ca sunteti varza
mai mult...Replica
10 aug 00:31ReplicaSCANDAL MONSTRU în FALEZĂ NORD din cauza NESIMȚIRII TURIȘTILOR! VIDEO

În Faleză Nord a venit Apocalipsa! O mare parte a cartierului este blocată din cauza turiştilor care-i uită...1932

10 aug 00:00ReplicaCLANUL de INTERLOPI VĂNCICĂ, în CÂRDĂȘIE cu mai MULȚI CONSTĂNȚENI1826
10 aug 00:29ReplicaÎn TRENULEȚELE de AGREMENT de pe LITORAL NU POARTĂ NIMENI MASCĂ! VIDEO549
10 aug 00:00ReplicaO nouă METODĂ de ÎNȘELĂCIUNE, în NUMELE ORANGE, a BUBUIT pe NET!

O nouă metodă de înșelăciune a apărut pe internet. De data aceasta, ”șarlatanii„ se folosesc de firma Orange...717

10 aug 00:00ReplicaFETIȚELE de pe VARIANTĂ AȘTEAPTĂ PATRULA în CHILOȚI! Video1372
10 aug 00:00ReplicaCLUBURILE din MAMAIA NU au NEVOIE de AUTORIZAȚIE la INCENDIU488
10 aug 00:00ReplicaCe VEDETE au mai DAT IAMA pe LITORALUL ROMÂNESC, în acest WEEKEND

Și în acest weekend litoralul românesc a fost asaltat de vedete. Printre ele, s-au aflat și artiști de renume în...736

10 aug 00:00ReplicaO FEMEIE din MANGALIA, AUDIATĂ prin VIDEOCONFERINȚĂ într-un DOSAR cu FAPTE GRAVE din ITALIA363
10 aug 00:00ReplicaA RĂMAS în CHILOȚI și PAPUCI după ce a ADORMIT pe PLAJĂ!1216
10 aug 00:00ReplicaDE CE POLIȚIȘTII NU primesc STIMULENTUL de RISC PROMIS?!

Polițiștii se plâng de faptul că au fost ignorați, din nou, de ministrul Afacerilor Interne, pe care-l acuză că...428

10 aug 00:23ReplicaA PARCAT ca ȚĂRANUL în MIJLOCUL drumului, la Vivo!638
10 aug 00:00ReplicaSCANDAL IMENS cu FORȚELE de ORDINE, pe PLAJĂ! VIDEO620
Vremea
22.7°22.7° - 24.8° luni, 10 august 2020
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 5.59 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 aug 00:00SportChindia Târgovişte a învins CS Mioveni, scor 2-0

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică seară, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în...237

10 aug 00:00SportDinamo Kiev a anunţat că doi dintre jucătorii săi, Nazari Rusin şi Roman Vantukh, au fost testaţi pozitiv cu coronavirus

Clubul Dinamo Kiev, la care antrenor este Mircea Lucescu, a anunţat că doi dintre jucătorii săi, Nazari Rusin şi...199

10 aug 00:00SportSimona Halep: 'Cu siguranţă voi decide după Praga dacă voi merge la US Open'

Jucătoarea Simona Halep, care se află în Cehia pentru turneul de la Praga, a declarat pentru Reuters că va hotărî...217

10 aug 00:00SportGabriela Ruse a eliminat-o pe favorita 6 şi este în ultimul tur al calificărilor la Praga

Jucătorarea Elena-Gabriela Ruse, locul 177 WTA, a acces, duminică, în ultimul tur al calificărilor la turneul de la...206

Local
10 aug 21:19LocalSute de persoane, în control pe litoral. Ce nereguli au găsit oamenii legii

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum...659

10 aug 21:25LocalCOVID-19: 1145 de cazuri noi de infectare, 30 la Constanța

Pe teritoriul României, până astăzi, 9 august, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul...746

10 aug 21:19LocalFilmele în aer liber au REVENIT în parcul Tăbăcărie. VIDEO!

577

10 aug 21:27LocalTabloul crizei pe piața muncii. Mișcarea care ar putea duce la scăderea salariilor în mediul privat

Piața muncii este un adevărat furnicar după pandemie, iar schimbarea pare să fie cuvântul de ordine. Multe firme...770

10 aug 21:18LocalPersoană aflată în pericol de înec, în Olimp

Potrivit primelor informații, o persoană inconștientă a fost scoasă din apă pe plaja Delfinul din stațiunea...566

10 aug 21:18LocalACOPERIȘUL unui BAR a luat FOC în NĂVODARI!

709

Politică
10 aug 00:00PoliticăSorin Grindeanu se reîntoarce în PSD: Ce funcție va primi, dacă Marcel Ciolacu este ales președinte

Fostul premier PSD Sorin Grindeanu a anunţat că va candiala congres pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, alături...221

10 aug 00:00PoliticăHotărâre BEC: „Candidatul, soţul, soţia, rudele până la gradul 2 nu pot fi membri ai Biroului Electoral Central“

Candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai Biroului Electoral...188

10 aug 00:00PoliticăTraian Băsescu anunță că va rupe și Stânga, și Dreapta: Iau de la amândoi

208

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2239

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3774

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

3860

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2284

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9114

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4607

Monden
10 aug 00:00MondenDe ce nu are riduri Gwyneth Paltrow! Are un truc învăţat de la mama ei

Incredibil! Deşi mai are doar trei ani şi împlineşte o jumătate de veac de viaţă, Gwyneth Paltrow arată...238

10 aug 00:00MondenFilmul animat „Trollhunters: Rise of the Titans“, produs de Guillermo del Toro, va fi lansat de Netflix în 2021

Un nou proiect dezvoltat de cineastul mexican Guillermo del Toro va fi ecranizat de platforma de streaming Netflix, care...174

10 aug 00:00MondenLionsgate pregăteşte un nou film „Dirty Dancing“, cu Jennifer Grey în distribuţie

176

Mapamond
10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Singapore începe testele pe oameni pentru un vaccin anti-COVID-19

Singapore a început testele pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19 şi preconizează că acesta va fi...187

10 aug 00:00MapamondIndia: Cele două cutii negre, recuperate de la locul accidentului aviatic

Datele de zbor şi înregistratorul de voce din cabina de pilotaj au fost recuperate de pe aeroportul din Kozhikode, în...190

10 aug 18:54MapamondAmeninţări cu bombă la mai multe agenţii de sănătate publică din vestul Germaniei

185

10 aug 00:00MapamondAmerica Latină-Caraibe, cea mai afectată regiune din lume de COVID-19

America Latină şi Caraibe au devenit regiunea din lume cel mai grav afectată în ceea ce priveşte numărul de decese...194

10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Ministrul francez al sănătăţii constată o creştere a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2 în Franţa şi Europa

Ministrul francez al sănătăţii Jerome Salomon a lansat un nou apel la vigilenţă, atenţionând că se remarcă o...187

10 aug 00:00MapamondCoronavirus: Şcolile din statul american New York vor putea fi redeschise la toamnă

180

Sănătate
10 aug 00:00SănătateRiscurile la care căldura expune pacienții cu diabet

Persoanele diabetice sunt foarte sensibile la căldură însă, din păcate, cele mai multe dintre ele neglijează acest...193

10 aug 00:00SănătateAi diabet? Care sunt valorile normale ale colesterolului și ale lipidelor din sânge

Colesterolul este alcătuit în principal din grăsimi și lipoproteine. O lipoproteină include colesterol, proteine...227

10 aug 00:00Sănătate10 mituri despre celulită

174

10 aug 00:00SănătatePlantele de apartament care pun copiii în pericol

Plantele de apartament nu numai că schimbă aspectul casei tale, fiind unele dintre cele mai folosite decorațiuni, dar...198

10 aug 00:00SănătateCum să-ți ferești copilul de intoxicarea accidentală cu diverse substanțe

Copiii mici se confruntă cu un risc ridicat de intoxicații accidentale, prin urmare, părinții și cei care ii...185

10 aug 00:00SănătateMulți părinți subestimează riscurile de înec în rândul copiilor

Copiii au luat cu asalt piscinele dar e posibil ca mulți dintre aceștia să nu aibă aptitudinile necesare pentru a...181

10 aug 18:14SănătateCum combați dependența de cofeină

Cofeină are o mulțime de beneficii pentru minte și trup, însă excesele dăunează și dependență de cafea are o...179

10 aug 00:00SănătateDurerile de sâni la menopauză: cauze, simptome, remedii

Înainte de menopauză sau în timpul acesteia, este destul de obișnuit pentru femei să resimtă o senzație de durere...196

10 aug 00:00SănătateCastravetele amar, remediu în diabet și hipercolesterolemie

182

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT