REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ce spune Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale

Ce spune Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale

Replica API 9 august 2018 | 02:27 342

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019 nu ar fi un lucru care să-l sperie, dar nici nu este, în acest moment, "mânat de o ambiţie nemăsurată".

"N-aş spune că este un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt, în momentul acesta, mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică, eu cel puţin, nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii, aşa, necontrolate şi nemăsurate până la urmă ajung să facă greşeli. Sigur că dacă...Vă pot spune următorul lucru, am fost prim-ministru şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi, nu o candidatură, că am mai candidat şi în 2014, dar, sigur, funcţia prezidenţială, ceea ce nu este un lucru care să spun că nu mă preocupă. Sigur că, de foarte multe ori, stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce ar trebui să fac pentru România", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, marţi, seară, la Antena 3, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019.

El a adăugat că, până în prezent, a observat "o mare diferenţă între ce scrie în Constituţie, cum este descris rolul preşedintelui, şi ceea ce se întâmplă în realitate".

sursa: Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa va fut in gura de pesedei ordinari !!! Cu pula !!!
1
0
Romane. Romanii prosti si cei din diaspora l-au votat pe Klaus Werner Iohannis, un adevarat ROMAN, mortii matii de prost.
1
1
nu mai folosi gura pe post de motopompa ! .....si nici nu mai manca cacat , stai in mortii ma-tii la costinesti si vezi de inchirierile ilegale pe care le faceti .
2
2
Asta este ultimul Hoz al Ro,care trebue ne aparat sa ajunga presedinte ca am ajuns o tara de prosti si suntem de 30 de ani condusi numai de Hozii.
7
5
Poate crapa hodorogu pana la alegeri si scapa tara de un DRAC . Cat despre dragnea , sper sa ajunga acolo une ii este locu si tara asta sa inceapa un curs normal catre democratie .
7
4
Chiar a avut sange in el in toata cariera sa politica! Ati uitat poveastea de doi lei cu Elena, referitor la biletul care nu a existat niciodata? Sau poate l a luat Elena in Costa Rica sa l citeasca cu Base acolo. Tariceanu a fost cam singurul in ultimii ani care a jucat destul de corect in aceasta politica de doi lei!
5
11
Roman de care roman adevarat vor romani ca iohannis ori basescu pusi de alti sa execute ordinele tariceanu a fost singurul cu coaie care i sa impotrivit lui basescu si lui iohannis este un liberal adevarat nu orba , ciru su prisca orban cand a ajuns presedinte i-a dat afara pe toti liberali adevarati si vechi sa nu- i clatine scaunul dar acum il mazilesc vechi pdlisti ai lui basescu pe el sa nu ne miram maine poimaine cu basescu presadinte pnl
7
7
esti in anexa comunistilor,pentru ei sa candidezi prostule .Nu ai nicio sansa pentru ca romanii vor romani adavarati la putere nu lichele tradatoareca tine ancorat in trecut expiratule
10
7
Te minti singur ,fraiere!
8
6
Bravo te votam
10
7
si mai vedem daca te tine cureaua sa vii la rezultate.Multa,multa muie tie si lui liv-jong-unu,de la romanii de peste granitza.
13
9

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614