REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ce trebuie să ştiţi despre folosirea şi deţinerea materialelor pirotehnice, specifice acestei perioade

Ce trebuie să ştiţi despre folosirea şi deţinerea materialelor pirotehnice, specifice acestei perioade

Replica API 20 decembrie 2017 | 00:00 391

Cu bunghiul pe vânzătorii de petarde

Cu bunghiul pe vânzătorii de petarde

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, continuă în această perioadă acțiunile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Astfel, în perioada 21 noiembrie - 5 ianuarie, sunt efectuate acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Polițiștii constănțeni reamintesc cetățenilor faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Prin urmare, nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în urmatoarele situații:

a) între orele 24.00 si 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autoritaților locale;

b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare si livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevazută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice si petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale si în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distantă mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului județean de poliție, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fară drept, constituie infracțiune și se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevazută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

D.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614