REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Ce vor face doamnele din instituţiile Constanţei de sărbători

Ce vor face doamnele din instituţiile Constanţei de sărbători

Replica API 30 aprilie 2016 | 00:17 218

Tradiţii

Tradiţii

Doamnele care lucrează instituţiile din oraşul nostru şi-au făcut din timp planuri în ceea ce priveşte sărbătorile pascale. Majoritatea s-au decis să stea acasă de sărbători, alături de familie şi prieteni. În ceea ce priveşte bucatele pe care le vor pune pe masa de Paşti, ele spun că vor face totul în mod tradiţional şi vor găti toate preparatele care nu trebuie să lipsească de pe masă în Sfânta Zi de Paşti, respectiv miel, drob, ciorbă, sarmale şi cozonac. Cele mai multe spun că vor sta acasă şi că vor avea parte de mulţi invitaţi, ele fiind ocupate cu servitul şi întreţinerea oaspeţilor.

Florenţa Marinescu, profesoară în cadrul Facultăţii de Arte la Universitatea Ovidius spune că va sta acasă de sărbători şi va pregăti toate cele necesare mesei de Paşti. „Ca orice creştin, voi face cele cuvenite pentru masa pe Paşti cu miel tradiţional, prăjituri, ouă roşii şi aştept să îmi vină băiatul acasă. Cea mai mare bucurie pentru mine este să îmi împodobesc casa, adică să cumpăr iarbă proaspătă, în ghiveci, să cumpăr ciocolată, ouă. Este cea mai frumoasă tentaţie artistică pe care poţi să o ai. Şi în rest, un suflet smerit care cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi cu speranţa de mai bine. Îmi fac singură toate aceste lucruri ca să fie ceva cu o anumită semnificaţie”, a declarat pentru „Replica”, Florenţa Marinescu. Directoarea Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu, se pregăteşte şi ea temeinic pentru acestă sărbătoare. Pe lângă faptul că va avea mulţi invitaţi, Păuleanu ne mai anunţă că va pregăti o mulţime de bunătăţi pentru masa de sărbători. „Eu de obicei plec la Braşov de Paşte, pentru că mama mea trăieşte acolo. Dar anul acesta am fost de Florii acolo şi nu mai plec. Este o excepţie. Atunci voi rămâne acasă şi voi merge bineînţeles la Înviere. Eu Paştele îl fac potrivit tuturor datinilor, cu miel, cu ciorbă de miel, cu o roşie şi tot ce trebuie. Am să mai fac şi o friptură de curcan pentru invitaţii care nu mănâncă miel şi nişte antreuri. Ne vom bucura împreună cu prietenii de această zi frumoasă. Vom sărbători cu pace şi linişte sufletească. Şefa Casei Căsătoriilor este şi ea genul tradiţional, care preferă să stea acasă, alături de familie şi să se ocupe personal de prepararea bucatelor. „Voi face ciorbă, drob, sarmale, friptură, tot ce trebuie. Fac eu totul în casă. Nu apelez nicăieri la nimeni”, spune Rodica Crăciun. Violeta Ciucur, rector la Universitatea Maritimă din Constanţa, preferă de asemenea să rămână în sânul familei de sărbători şi să aibă grijă ca toate bucatele tradiţionale să fie la locul lor şi preparate cu grijă. „Masa de sărbători o să fie acasă la mine, unde sunt invitaţi părinţii mei. A doua zi vom ieşi cu un grup de prieteni şi colegi de la universitate, undeva la iarbă verde. Toate preparatele vor fi absolut tradiţionale, făcute în casă. Voi face miel, pui, drob, cozonac, ouă şi tot ceea ce trebuie”, spune Violeta Ciucur. Gabriela Iacobici, primarul din comuna Grădina, ne-a spus de asemenea că va petrece sărbătorile alături de cei dragi. „Pregătesc produse tradiţionale: miel, ouă roşii, sărmăluţe, drob, ciorbă de miel. Sunt acasă pentru că am 10 perechi de fini care vor veni la mine, plus prieteni, apropiaţi, rudele mele. Eu de obicei, de sărbători nu plec nicăieri. Eu sunt gazda, eu servesc, eu mă ocup de toate. Acum am cumpărat flori şi ne-am apucat să le plantăm în faţa primăriei şi aranjăm totul frumos pentru ziua comunei de pe 3 mai”, ne-a spus Iacobici. Şi Dorinela Irimia, primar în comuna Saraiu, va petrece de asemenea sărbătoarea ca orice bun creeşin, înconjurat de cei dragi, în faţa mesei tradiţionale de Paşti: „Înainte de Paşti am oferit şi pachete bătrânilor şi familiilor nevoiaşe. În noaptea de Înviere merg la slujbă, iar după amiază, aşa cum este tradiţional, voi servi masa împreună cu cei dragi. Pe 2 mai avem un spectacol numit ‚De la suflet la suflet’ ”, a declarat, pentru „Replica”, Dorinela Iremia.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218