REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

CEDO a condamnat Elveţia la plata de daune morale unei cerşetoare din România

CEDO a condamnat Elveţia la plata de daune morale unei cerşetoare din România

Replica API 19 ianuarie 2021 | 00:00 1173

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru că a aplicat o amendă mare unei cerşetoare din România, pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva, informează AFP, citată de Agerpres.

"CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine", explică instituţia judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg.

O cetăţeană română analfabetă, de etnie romă şi născută în 1992, a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public. Această femeie, care nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, a fost apoi plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

"Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie", consideră CEDO.

Prin urmare, CEDO a decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614