REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Cel mai tare eveniment al anului în Portul Constanţa îţi oferă ocazia să devii marinar

Cel mai tare eveniment al anului în Portul Constanţa îţi oferă ocazia să devii marinar

Replica API 25 februarie 2014 | 00:00 137

SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014

SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014

Portul Constanţa va fi, câteva zile, punct de atracţie pentru toată România, dar nu numai: 20 de nave care vor participa la SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 vor putea fi vizitate, în plus, pe scena Terminalului de Pasageri vor avea loc concerte. La final, va avea loc un foc de artificii spectaculos, după cum dau asigurări organizatorii evenimentelor. Competiţia SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014, organizată în perioada 30 aprilie - 27 mai 2014, reprezintă prima întrecere a navelor cu vele ce se va desfăşura exclusiv în Marea Neagră. Programul Regatei Mării Negre 2014 este următorul: 30 Aprilie - 3 Mai 2014 - Port Varna, Bulgaria, 3 Mai - 9 Mai 2014 - Cursa I: Varna - Novorossiysk, 9 Mai - 12 Mai 2014 - Port Novorossiysk, Rusia, 12 Mai - 14 Mai 2014 - Croaziera de repoziţionare a flotei: Novorossiysk - Soci, 14 Mai - 18 Mai 2014 - Port Soci, Rusia, 18 Mai - 24 Mai 2014 - Cursa II: Soci - Constanţa, 24 Mai - 27 Mai 2014 - Port Constanţa, România. La finalul cursei, întreaga flotă participantă va rămâne în Portul Constanţa, între 24 şi 27 mai pentru ceremonia de premiere a participanţilor, iar navele vor putea fi vizitate de către public.

Regata este organizată în România de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime şi Primăria Municipiului Constanţa. Sponsor local este Hotel Vega, Mamaia (deţinut de miliardarul Gabriel Comănescu). De altfel, una din vedetele competiţiei va fi şi velierul Adornate, proprietatea Hotelului Vega din Mamaia. În competiţie va fi prezentă, conform organizatorilor, şi nava rusească Sedov. Construită în 1921 şi cu o lungime de 117,5m, este cel mai mare velier navă şcoală din lume. O altă vedetă a competiţiei: Hulda, care este cel mai vechi velier înscris în competiţie. Aparţine Suediei şi a fost construit în 1905 ca navă de transport. Acum suedezii îl clasifică drept monument istoric. Îl puteţi vizita gratuit în perioada 24 - 27 mai 2014 în Portul Constanţa.

Iată programul complet de la Constanţa: Sâmbătă, 24 mai 2014

08:00 - 12:00 - Sosirea navelor în Portul Constanţa; 12:00 - 14:00 - Ceremonia de deschidere a Regatei (scena Terminal Pasageri); 14:00 - 20:00 - Vizitarea navelor de către public (conform programului afişat de fiecare ambarcaţiune în parte); 16:00 - 23:00 - Concerte live (scena Terminal Pasageri).

Duminică, 25 mai 2014

10:00 - 20:00 - Vizitarea navelor de către public (conform programului afişat de fiecare ambarcaţiune în parte); 14:00 - 20:00 - Concerte live (scena Terminal Pasageri); 17:00 - 18:00 - Parada Echipajelor pe traseul Poarta 2 - Primăria Constanţa - Bulevardul Tomis - Sala Sporturilor; 18:00 - 19:00 - Decernarea premiilor Regatei Mării Negre (parcul din zona Sălii Sporturilor).

Luni, 26 mai 2014

10:00 - 20:00 - Vizitarea navelor de către public (conform programului afişat de fiecare ambarcaţiune în parte); 14:00 - 23:00 - Concerte live (scena Terminal Pasageri); 23:00 - 24:00 - Ceremonia de închidere a Regatei beneficiază de un foc spectaculos de artificii.

Marţi, 27 mai 2014

10:00 - 12:00 - Plecarea navelor din Portul Constanţa; 15:00 - 17:00 - Parada navelor pe mare dinspre Portul Constanţa spre nordul staţiunii Mamaia.

Un alt detaliu interesant, anunţat de organizatori, este legat de oportunitatea unor cursuri şi activităţi dedicate navigatului. "Scopul principal al organizatorilor acestui eveniment este acela de a dezvolta şi educa tinerii prin cursuri şi activităţi dedicate navigatului. Dincolo de splendoarea navelor înscrise în competiţie şi de zilele de sărbătoare din fiecare port în care acestea poposesc, Sail Training International pune la dispoziţie câteva locuri pentru cadeţi. Altfel spus, dacă vrei să înveţi să devii marinar, aceasta ar putea fi şansa ta. Poţi urca la bordul unuia dintre veliere şi poţi petrece câteva zile alături de marinarii de-acolo", precizează organizatorii. Mai multe detalii: http://tallshipsconstanta.ro/hai-la-bord/.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218