rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cel puţin 14 persoane au fost rănite la un concert Backstreet Boys, după o furtună

Cel puţin 14 persoane au fost transportate la spital după ce o structură metalică a fost doborâtă de o furtună la un concert în Oklahoma al formaţiei Backstreet Boys, informează site-ul postului CNN, citat de Mediafax.

Angajaţii au încercat să evacueze persoanele strânse să asiste la concert, a declarat un Kym Koch Thompson, o reprezentantă a organizatorului, însă aproximativ 150 de fani nu au ascultat avertismentele.

Thompson a precizat că în zonă s-au înregistrat rafale de vânt cu o viteză de până la 130 de kilometri la oră.

Reprezentanta organizatorului a precizat că două persoane au fost deja externate

Kevin Richardson, un membru al formaţiei Backstreet Boys, a transmis pe Twitter că din cauza furtunii concertul a fost anulat.

"Niciodată nu am vrea să ne punem fanii în pericol şi cu vremea din acestă seară (sâmbătă, n.red.) şi rănirea unor persoane, am decis să anulam concertul şi vom încerca să reprogramăm", a anunţat formaţia pe Twitter.

luni, 20 august 2018306
Comentarii
mai mult...Monden
22 ian 00:00MondenBianca Drăgușanu s-a împăcat cu Alex Bodi. Escapadă la Istanbul

Răsturnare de situație. După ce înainte de Crăciun și-au spus adio, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au...148

22 ian 00:00MondenInna a lansat o nouă piesă: „Sin Ti”. Cum apare artista în videoclip126
22 ian 00:00MondenCând începe "Asia Express 2019" și care sunt noile reguli ale emisiunii117
22 ian 00:00MondenFerma 2019. Divele au ajuns în iad. Uite unde se chinuie pentru 50.000 de euro

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, iar click.ro vă...138

22 ian 00:00MondenUn concurent Chefi la cuțite și un finalist Masterchef au cucerit Parisul cu un restaurant românesc126
22 ian 00:00MondenFemeia care a fost lovită de Prinţul Philip, acuze dure la adresa casei regale! Se simte ignorată şi respinsă131
22 ian 00:00MondenFilmele ''Roma'' şi ''The Favourite'', marile câştigătoare la gala premiilor decernate de London Film Critics' Circle

Filmul ''The Favourite'', o dramă regală cu accente comice regizată de Yorgos Lanthimos, a câştigat patru premii la...102

22 ian 00:00MondenGillian Anderson o va interpreta pe Margaret Thatcher în cel de-al patrulea sezon al serialului ''The Crown''122
22 ian 00:00MondenZmeura de Aur 2019 - ''Gotti'', un film cu John Travolta şi Donald Trump, printre nominalizaţi119
21 ian 14:43MondenOzana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din...532

21 ian 00:00MondenSoțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare688
21 ian 00:00MondenRăzboiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog353
Vremea
1.1°-3° - 5.2° marţi, 22 ianuarie 2019
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 3.11 m/s din E
Presiune: 1031.74 milibari

Loto
6/49151721263546
5/401111319318
joker6101112333
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:00SportJuventus - Chievo 3-0. Ronaldo a ratat un penalty

Juventus este de neoprit în Italia. A învins-o pe Chievo cu 3-0 și este tot mai aproape de un nou titlu. Cristiano...140

22 ian 00:00SportSimona Halep a uimit pe toată lumea: ”Sunt aproape de 10, am curajul să spun asta”

Simona Halep (1 WTA) a pierdut meciul cu Serena Williams (16 WTA) din optimile de finală de la Australian Open, scor...254

22 ian 00:00SportSimona Halep, după meciul pierdut în faţa Serenei Williams: Am simţit că am fost lovită de un tren

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) şi-a început conferinţa de presă susţinută imediat după înfrângerea cu Serena...254

22 ian 00:00SportSimona Halep a confirmat că discută cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput

Românca Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, învinsă luni de americanca Serena Williams în optimile...162

Local
22 ian 00:00LocalVreme de primăvară în zilele următoare. Nu lipsesc însă ploile!

Începând de miercuri, 23 ianuarie, în timp Oltenia și Moldova se vor confrunta cu viscol și zăpadă consistentă,...391

22 ian 00:00LocalEcaterina Andronescu, declaraţii importante despre centrul de excelenţă de la Universitatea Ovidius

Ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a aflat vineri, 18 ianuarie 2019, la Constanţa. Printre instituţiile...218

22 ian 00:00LocalProfesor al Colegiului Pedagogic, în luptă cu Inspectoratul Judeţean Şcolar pentru postul de director

Felicia Mădălina Belcin, profesor în cadrul Colegiului Național Constantin Brătescu Constanța, respeonsabil pe...310

22 ian 00:50LocalDurere fără margini: Fata UCISĂ de tată la Săcele a fost ÎNMORMÂNTATĂ! Video

Durere fără margini în localitatea Săcele din județul Constanța! Elena, copila ucisă de tată, a fost...1943

22 ian 00:47LocalSPIRITE ÎNCINSE! Un constănțean a SPART ASFALTUL și a SCOS plăcuța de pe un loc de parcare! VIDEO

Spirite încinse la malul mării! Un bărbat, în cursul zilei de 21 ianuarie, s-a enervat și a decis să-și aloce...2664

22 ian 00:42LocalAutovehicul PERCHEZIȚIONAT în Constanța! Doi bărbați au fost încătușați

Poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...3975

22 ian 00:41LocalPERCHEZIȚII la MANGALIA, la persoane suspectate de contrabandă!

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de...3695

22 ian 01:14LocalNereguli depistate de poliţiştii locali în autobuzele RATC. A fost găsit și un minor dispărut!

Polițiștii locali au acționat zilnic în mijloacele de transport în comun ale RATC pentru prevenirea și combaterea...907

22 ian 00:51LocalConstanța. Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public

Primăria Constanța anunță că, în perioada următoare, vor fi ridicate, inventariate și depozitate un număr de 21...506

22 ian 00:40Local'Chilaba' cu muzică la maxim în fața unui bloc din Constanța: au intervenit polițiștii locali! VIDEO

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la data de 20.01.2019, în jurul orei...4515

Politică
22 ian 00:00PoliticăEmil Constantinescu, invitat la evenimentul ‘România şi convergenţele viitorului’ de la Constanţa

Sfârșitul de săptămână 26 – 27 ianuarie a.c. prilejuiește organizarea, la Constanța, a unui eveniment...121

22 ian 00:00PoliticăÎntâlnire între PNL Tulcea şi liderii PNL Constanţa. Pun la cale un program cu teme de interes general pentru cele două judeţe

La sfârșitul lunii octombrie a avut loc o întâlnire importantă între reprezentanții PNL Constanța și Tulcea,...153

22 ian 01:16PoliticăAugustin Lazăr CRITICĂ ordonanța anunțată de Tudorel Toader: Jocul politic e de așa natură încât trebuie să adopte o anumită cale, care e mai mult politică

Augustin Lazăr, procurorul general al României, susține, referitor la ordonanta de urgență privind posibilitatea de...187

22 ian 01:16PoliticăPSD anunță 'SURPRIZE' pentru luna februarie. Codrin Ștefănescu: Nu am renunţat. Este o discuţie aplicată în interiorul partidului pe amnistie şi grațiere

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat luni, că ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului...261

22 ian 00:52PoliticăKovesi candidează pentru postul de șef al Parchetului European

Fosta şefă a DNA și-a depus candidatura pentru postul de șef al Parchetului European, procedura de selecție fiind...399

22 ian 00:38PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă!

Consiliul Judeţean Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 30.01.2019 ora 13,00 în Sala “Remus...891

22 ian 00:49PoliticăLudovic Orban: Depunem proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu

PNL depune luni, în Parlament, proiectul de abrogare a legii recursului compensatoriu, a anunţat preşedintele...158

22 ian 00:42PoliticăConsiliul Judeţean Constanţa are maşini noi

Consiliul Judeţean Constanţa are, începând de luni, 21 ianuarie, cinci autoturisme noi! Este vorba despre cinci...441

22 ian 01:14PoliticăCL Mangalia dezbate înființarea unor locuri de joacă

Primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la prima ședință ordinară din acest an,...280

22 ian 01:15PoliticăViorica Dăncilă, scrisoare către președintele Klaus Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul dimineții, președintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare de...328

Mapamond
22 ian 00:00MapamondChristian Bale renunţă la modificările corporale severe: ''Moartea m-a privit în faţă''

Actorul galez Christian Bale, renumit pentru transformările sale fizice uluitoare în anumite roluri, pentru care a...135

22 ian 00:00MapamondAsasinarea primarului din Gdansk: Un responsabil al firmei de pază a fost arestat

Responsabilul serviciului de securitate în timpul festivităţii în cursul căreia primarul din Gdansk a fost...121

22 ian 00:00MapamondStatele Unite cer Rusiei să distrugă un nou sistem de rachete de croazieră care încalcă Tratatul INF

Statele Unite au cerut luni Rusiei să distrugă un nou sistem de rachete de croazieră care reprezintă o "încălcare...125

22 ian 00:00MapamondRusia lansează ''proceduri administrative'' împotriva Facebook şi Twitter

Roskomnadzor, Serviciul federal pentru controlul în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi...112

22 ian 00:00MapamondRepublica Moldova: Comisia Electorală Centrală a stabilit numărul exact de secţii de votareâ

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a decis înfiinţarea a 2.143 de secţii de votare pentru alegerile...119

22 ian 00:00MapamondBrexit: Premierul Theresa May urmează să prezinte în faţa deputaţilor un nou plan pentru ieşirea din UE

Premierul britanic, Theresa May, urmează să detalieze luni în faţa deputaţilor un nou plan pentru Brexit după...111

22 ian 00:00MapamondTurcia: Un procuror vrea închisoare pe viaţă pentru un angajat turc al consulatului american

Un procuror turc cere o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă împotriva unui angajat turc al consulatului american de la...121

22 ian 00:00MapamondOMS: Europa trebuie să garanteze un acces mai bun al migranţilor la servicii de sănătate

Europa trebuie să garanteze un acces mai bun al migranţilor la servicii de sănătate, a atras luni atenţia...110

22 ian 00:00MapamondGuvernul britanic lansează aplicaţia mobilă pentru cererile de reşedinţă după Brexit

Guvernul britanic lansează luni aplicaţia mobilă cu ajutorul căreia cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit...115

22 ian 00:00MapamondMali: Zece militari ONU ucişi, 25 răniţi în urma unui atac revendicat de islamişti

Jihadiştii din Mali au ucis duminică zece militari din forţele ONU din Mali şi au rănit alţi 25, transmite AFP....113

Sănătate
19 ian 04:07SănătatePintea: Suntem în pragul unei epidemii de gripă în acest moment

România este în pragul unei epidemii de gripă în prezent, a susţinut, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina...516

18 ian 03:57SănătateINSP: Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat

Numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare faţă de...392

17 ian 00:27SănătateMai mulți pediatri în Spitalul Județean Tulcea!

Vești îmbucurătoare pentru părinții din județul Tulcea: conducerea Spitalului Județean a anunțat că se...567

16 ian 00:48SănătateMinisterul Sănătăţii a organizat o dezbatere publică privind funcţionarea farmaciilor

Grila după care se face inspecţia în vederea autorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară la nivel de ţară...534

14 ian 01:36SănătateSorina Pintea a semnat ordinul: Începe cel mai mare CONTROL din ultimii ani, în spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a semnat ordinul prin care se vor declanşa controale privind...726

14 ian 01:36SănătateINSP: 7 persoane decedate din cauza gripei

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din judeţul Prahova şi un copil de 10 luni din Ilfov au murit, duminică, din...418

12 ian 23:01SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie cumpără un sistem de imagistică de la un politician declarat incompatibil

Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a cumpărat un sistem de imagistică de la firma unui polician din București...1550

11 ian 02:13SănătateA crescut numărul de infecţii respiratorii acute cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 52.991 în...526

10 ian 00:00SănătateÎNGRIJIRI la DOMICILIU pentru vârstnicii din Năvodari

Direcția de Asistență Socială Năvodari acordă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din...683

10 ian 00:00SănătateProiecte de 12 milioane de euro pentru Spitalul Județean Tulcea. Licitația începe în februarie!

Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea speră ca anul 2019 să înceapă lucrările de reabilitare, modernizare...589