REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cel puţin 17 morţi şi peste 120 de răniţi după deraierea unui tren în Taiwan

Cel puţin 17 morţi şi peste 120 de răniţi după deraierea unui tren în Taiwan

Replica API 21 octombrie 2018 | 00:00 178

Cel puţin 17 oameni au murit şi peste 120 au fost răniţi după deraierea unui tren în estul Taiwanului, informează duminică agenţiile dpa, EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

Administraţia Căilor Ferate Taiwaneze a anunţat într-un comunicat citat de dpa că accidentul s-a produs în Suao, în provincia Yilan (est). Cinci din cele opt vagoane ale trenului s-au răsturnat, după ce locomotiva a sărit de pe şine într-o curbă şi s-a izbit de un stâlp de ciment, care a fost pe jumătate doborât, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea locală CTI. Incidentul este anchetat, potrivit guvernului.

Potrivit EFE, trenul Puyuma Expres 6432 care circula pe ruta Shulin-Taitung şi avea 310 pasageri la bord, a deraiat la ora locală 16:50 (8:50 GMT). Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din apropiere, potrivit Serviciului Naţional de Pompieri, care a anunţat că numărul răniţilor se ridică la 126. Operaţiunile de salvare continuă, pentru a-i scoate din tren pe pasagerii rămaşi prinşi în interiorul vagoanelor. Echipele de salvare au întâmpinat dificultăţi în a intra în vagoane din cauza deformării uşilor şi a fuselajului şi a fost nevoie să se folosească aparate de sudură pentru ca salvatorii să poată ajunge la pasageri şi să-i scoată din tren.

Unul dintre motivele pentru care numărul răniţilor este atât de mare îl reprezintă faptul că pasagerii nu obişnuiesc să-şi pună centurile de siguranţă atunci când călătoresc cu trenul, au explicat experţi taiwanezi.

Potrivit EFE, nu se ştie dacă printre victime figurează şi străini.

Guvernul central al Taiwanului a anunţat că premierul a fost informat şi că este profund îngrijorat de siguranţa călătorilor. Agenţia Centrală de Ştiri a Taiwanului a relatat că peste 30 de oameni sunt în continuare prinşi în interiorul vagoanelor.

sursa

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218