REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CENTRALA Nucleară UMFLĂ contul unui MILIONAR din CERNAVODĂ!

CENTRALA Nucleară UMFLĂ contul unui MILIONAR din CERNAVODĂ!

Replica API 21 ianuarie 2022 | 23:26 13107

Valentin Popescu, unul dintre milionarii din Cernavodă abonați la contractele cu Centrala Nucleară, a dat lovitura în primele zile ale anului, după ce a prins o înțelegere impresionantă, la un preț mult mai mare decât estimase inițial centrala. Lucrările îi vor asigura 6 milioane de euro în următorii doi ani, în condițiile în care pandemia îi reduse profitul la cote de avarie.

Nuclearelectrica a atribuit pe 10 ianuarie 2022 un contract pentru ”Servicii de manipulare manuală și mecanizată a produselor din depozitele și obiectivele administrate de CNE Cernavodă”, în urma unei licitații inițiate pe 20 septembrie 2021, la care a fost depusă o singură ofertă.

Potrivit documentației de atribuire, ”Achiziția are ca obiect activități de manipulare manuală și mecanizată a produselor în depozitele și obiectivele administrate de CNE Cernavodă, în cadrul unei perioade contractuale de 48 de luni.

Serviciul Administrare Depozite al CNE Cernavodă are în organizare și administrare 4 zone de depozitare care includ 88 de spații de depozitare (magazii și platforme betonate), astfel:

1. Zona de depozitare din interiorul zonei protejate U1 și U2

2. Zona de depozitare din incinta U3

3. Zona de depozitare SEIRU

4. Zona de depozitare Port Columbia”.

Acord de două ori și jumătate mai scump decât cel similar de acum doi ani

Câștigătoare a fost desemnată singura firma înscrisă în licitație, însă la un preț mult mai mare decât calculase inițial Nuclearelectrică. Astfel, valoarea estimată inițial a contractului era de 27.750.565,2 lei, dar în cele din urmă contractul a fost semnat pentru suma finală de 30.446.079,8 lei, fără TVA, echivalentul a 6 milioane de euro.

Firma câștigătoare este General Concrete Cernavodă SRL, firmă care are ca domeniu de activitate construcțiile, dar care prestează de ani de zile servicii de manipulare pentru Centrala Nucleară. Societatea patronată de milionarul Valentin Popescu prelungește, de fapt, înțelegerea similară încheiată cu Nuclearelectrica SA pe 30 septembrie 2019, valabilă 24 de luni.

Contractul actual este însă de două ori și jumătate mai bănos decât cel din 2019, care a costat atunci centrala 12,9 milioane de lei.

Contracte de 150 de milioane de euro de la Centrala Nucleară

General Concrete Cernavodă SRL avea mare nevoie de banii Nuclearelectrica, dacă e să ținem cont de situația sa financiară. Firma a raportat pentru 2020 afaceri de 39,9 milioane lei, în scădere drastică față de anul anterior, când înregistra un business de 58,9 milioane de lei.

Cea mai abruptă scădere a General Concrete Cernavodă SRL s-a înregistrat în privința profitului net, care s-a prăbușit de la 707.000 lei în 2019 (oricum forte mic, raportat la cifra de afaceri) până la suma aproape simbolică de 8.100 lei în 2020. În plus, firma lui Valentin Popescu a declarat datorii de 39,2 milioane lei.

Societatea fostului candidat PDL la Primăria Cernavodă este abonată la banii Centralei Nucleare Cernavodă, de la care a primit în ultimii ani contracte în valoare de circa 150 de milioane de euro.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un personaj josnic, de un caracter indoielnic, o emanație a "revoluției 1989", care au "capușat" sistemul de stat, cel mai vulnerabil, unde au făcut averi, acești "nimeni", care într o societate sănătoasă la cap, nu ar fi reușit sa construiască nici măcar un gard, nicidecum imperii financiare! Constat ca părerile sunt împărțite,dar nu trebuie sa participi fizic în politica asta și asa destul de j*****a(ce mai conta unul în plus!), sunt multe metode de susținere, cotizare și" paraindarat"pe care observ ca va faceți ca nu le știți. Acest Tinel Popescu este un țăran auntentic din Argeș, un parvenit lipsit de scrupule, exact de ce au nevoie politcienii de azi. A cotizat mulți bani în politica asta care a distrus r*mânia, pt. a-și atinge scopul, nu l mai apărați ca este jalnic, va spun eu, pt. că l am cunoscut f. bine și el știe!
0
0
Rocsana, sa te documentezi mai bine
0
1
Eu sunt turnatorul politiei locale
2
0
Si la salariati le da 1300 pe luna. Oarba dupa el si multa carne lui lojnita
2
0
TOT LA PANDA STAI??? POATE VEI AVEA SOARTA PRIMARULUI MARIAN IORDACHE ???
1
3
Plevusca stimabililor acolo s contracte grele pe care nu se fac decat facturi de multi ani
6
1
Cati angajati are ?
8
1
Mircea Lojnita e sclavul platformei CNE
16
3
Valentin Popescu zis Tinel nu este cernavodean este din judetul Arges. Cernavodean este catelusul lui Lojnita Mircea sifonul lui de cea mai execrabila speta umana.In trecut si a trecut si nevasta prin patul lui Tinel numai sa ajunga sef la poponelul bossului.Asa ca Popescu trebuie sa castige licitatii sa isi tina cateii familia Grigoras, Datcu,Dumitrescu s.a
26
4
Roxana , niciodata dar niciodata Valentin Popescu nu a candidat la Primaria Cernavoda. Si nici nu a facut vreodata politica !
19
5

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367