REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cercetaţi pentru furt de benzină din rezervoare

Cercetaţi pentru furt de benzină din rezervoare

Replica API 17 martie 2012 | 00:00 210

Dosar

Dosar

Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate pe C. Adrian Aurelian, de 24 de ani, din municipiul Bucureşti, ce locuieşte fără forme legale în municipiul Constanţa, şi I. Constantin Daniel, de 21 de ani, din localitatea Stupina, suspectaţi că în noaptea de 14/15 martie au sustras din rezervorul unui autoturism parcat pe strada Dumitru Marinescu, cantitatea de 15 litri de benzină. Cei doi au fost depistaţi în urma unui control efectuat de poliţişti, după ce autoturismul cu care aceştia se deplasau a fost scos din trafic, iar în urma controlului în autovehicul au fost găsite în portbagaj două bidoane goale din plastic cu capacitatea de 10, respectiv 20 de litri, un furtun de aproximativ 5 metri, iar sub scaunul şoferului un cuţit cu mâner de plastic şi lama cu lungime de aproximativ 20 cm. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614