REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CERONAV pregăteşte manuale de utilizare a simulatoarelor de navigaţie interioară

CERONAV pregăteşte manuale de utilizare a simulatoarelor de navigaţie interioară

Replica API 24 august 2013 | 00:00 198

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, alături de alte cinci organizaţii din Olanda, Germania şi Belgia, membre ale Asociaţiei Europene pentru educaţie în domeniul navigaţiei pe ape interioare (EDINNA), va lucra timp de doi ani la elaborarea unor manuale privind utilizarea simulatoarelor în pregătirea personalului navigant fluvial. "Manualele vor fi elaborate în cadrul unui proiect derulat prin Programul Leonardo da Vinci - Transfer de Inovaţie, 75% din bugetul alocat acestei acţiuni reprezentând fonduri europene nerambursabile. Acest demers vine în completarea iniţiativelor curente ale Comisiei Europene şi Comisiilor Fluviale cu privire la armonizarea instruirii şi certificării personalului implicat în activităţi de transport pe ape interioare", a declarat Ovidiu Cupşa, director general al CERONAV. Manualele vor putea fi folosite în procesul de predare de către instructorii, formatorii, evaluatorii şi examinatorii din cadrul instituţiilor specializate la nivel european. Acestea vor cuprinde metodologii de predare, exemple de exerciţii pe simulator, studii de caz, metode de evaluare şi testare a cursanţilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218