REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cerşetorii dintr-un oraş suedez, obligaţi să obţină o autorizaţie pentru a putea cerşi

Cerşetorii dintr-un oraş suedez, obligaţi să obţină o autorizaţie pentru a putea cerşi

Replica API 6 august 2019 | 00:00 219

Oraşul Eskilstuna, situat la vest de capitala Suediei, Stockholm, a devenit prima localitate din această ţară unde cerşetorii au nevoie de un permis pentru a avea dreptul să cerşească pe străzi, măsură menită să combată fenomenul cerşitului, relatează luni agenţia EFE.

Conform deciziei autorităţilor locale, cei care începând de luna aceasta doresc să cerşească pe străzile oraşului Eskilstuna trebuie să solicite pe internet sau la o secţie de poliţie o autorizaţie care costă 250 de coroane suedeze (23,3 euro) şi este valabilă trei luni.

Cerşitul fără această autorizaţie în zonele din Eskilstuna menţionate în respectiva decizie - centrul oraşul, zonele comerciale şi în exteriorul arenelor sportive, printre altele - va fi sancţionat prin amenzi.

Hotărârea a fost adoptată în luna mai de consiliul municipal, alcătuit din social-democraţi, liberali şi conservatori, dar aplicarea ei a fost amânată pentru că a fost contestată în justiţie.

Impunerea acestei autorizaţii a provocat critici din partea mai multor organizaţii, care consideră că cerşitul devine astfel o infracţiune. Primarul oraşului, social-democratul Jimmy Jansson, crede însă că ''nu este vorba despre persecutarea unor oameni, ci de răspunsul la o mare întrebare: Considerăm că trebuie normalizată cerşetoria în societatea de bunăstare suedeză ?''

Conform presei locale, poliţia din Eskilstuna a primit deocamdată opt cereri pentru eliberarea unei autorizaţii pentru cerşit. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dau si bon fiscal?
0
0
Pe langa dosar cu sina, ce copii mai trebuie sa fac?
0
0
Sa mai spuna cineva ca ciorile nu presteaza munca cu acte in regula
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218