REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CEZ vrea să vândă din parcul eolian de la Fântânele-Cogealac

CEZ vrea să vândă din parcul eolian de la Fântânele-Cogealac

Replica API 2 aprilie 2014 | 00:00 298

Compania cehă CEZ analizează oportunitatea vânzării unei participaţii minoritare din parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, din judeţul Constanţa, a declarat, marţi, Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste în cadrul CEZ România, citat de economica.net. "Acţionarul investighează această opţiune, dar până acum nu a fost luată o decizie finală", a arătat Borotea. Parcul eolian al CEZ de la Fântânele-Cogealac este cel mai mare de pe uscat din Europa şi are o capacitate de 600 de MW. Proiectul a necesitat o investiţie totală de 1,1 miliarde de euro. CEZ a achiziţionat acest proiect în 2008 de la dezvoltatorul Continental Wind Partners. Parcul eolian este echipat cu 240 de turbine eoliene produse de General Electric. În ultimii ani, România a atras investiţii de peste patru miliarde de euro în sectorul eolian, datorită potenţialului natural al ţării şi datorită schemei generoase de susţinere a producerii de energie eoliană. Dobrogea este considerată regiunea cu cel mai mare potenţial eolian din sud-estul Europei şi a doua de pe întregul continent. Cehii de la CEZ sunt principalii producători de energie regenerabilă din România, urmaţi de italienii de la Enel şi de portughezii de la Energias de Portugal. Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica. Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW. Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate, conform economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218