REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CFR a pierdut un miliard de lei în 2012

CFR a pierdut un miliard de lei în 2012

Replica API 13 iulie 2013 | 00:00 265

CFR Călători a înregistrat o pierdere gigantică în 2012 după ce în 2011 reuşise să obţină profit. Cea mai îngrijorătoare evoluţie a înregistrat-o CFR Călători, care a "reuşit" să treacă de la un profit de 1,5 milioane de lei în 2011, la o pierdere de aproape un miliard de lei, anul trecut, respectiv 992 milioane de lei, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor. Rutele "cedate" operatorilor privaţi, preţurile necompetitive fixate la servicii, şi-au spus astfel din plin cuvântul. La CFR Marfă evoluţia a fost similară. Dacă în 2011 compania a înregistrat o pierdere netă de 93 de milioane de lei, anul trecut aceasta a crescut de patru ori, până la 405 milioane de lei.Şi aici, contractele "pierdute" în faţa altor operatori de pe piaţă par să îşi fi spus cuvântul. Singura companie din grupul CFR care a reuşit o performanţă mai bună a fost CFR SA. Aceasta a ajuns la un profit de 144 milioane de lei, deşi anul anterior înregistrase o pierdere de 708 milioane de lei, conform capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218