REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

CFR Cluj - Dinamo București 1-0, în etapa a treia din Liga I

CFR Cluj - Dinamo București 1-0, în etapa a treia din Liga I

Replica API 28 iulie 2019 | 03:30 374

CFR Cluj a câștigat, sâmbătă, meciul contra lui Dinamo București, scor 1-0, din etapa a treia a Ligii I, relatează mediafax.

Fără vreun punct acumulat în primele două etape și aflată pe ultimul loc al clasamentului, Dinamo nu l-a avut la meciul de la Cluj-Napoca pe banca tehnică nici pe Eugen Neagoe, care a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului de duminică, cu Universitatea Craiova, scor 0-2. În locul său, secundul Sebastian Moga a preluat atribuțiile.

Dan Petrescu a operat mai multe modificări în echipa de start a campioanei, având în vedere meciul pe care CFR Cluj îl va disputa marți, cu Maccabi Tel-Aviv, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 83, de Billel Omrani, din penalty. Cinci minute mai târziu, clujenii au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sebastian Mailat.

Chiar și așa, Dinamo nu a reușit să revină pe tabelă și rămâne pe ultimul loc al clasamentului, cu niciun punct acumulat și un golaveraj 0-8. În următoarea etapă, bucureștenii vor primi vizita celor de la FC Voluntari.

De partea cealaltă, CFR Cluj a urcat pe prima poziție în Liga I, având șapte puncte. În runda următoare, campioana va evolua în deplasare, la Ploiești, cu Chindia Târgoviște.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614