REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

CFR Ferryboat nu şi-a mai plătit oamenii de jumătate de an

CFR Ferryboat nu şi-a mai plătit oamenii de jumătate de an

Replica API 30 aprilie 2011 | 00:00 140

Deşi sperau ca situaţia să se îndrepte de sărbători, cei 62 de angajaţi ai Agenţiei CFR Ferryboat din portul Constanţa Sud-Agigea nu au primit decât salariile aferente lunii septembrie şi 60% din ceea ce li se cuvine pe luna octombrie. Referitor la situaţia actuală, directorul agenţiei, Marian Ionescu, a declarat că săptămâna viitoare speră să definitiveze nişte contracte care să le permită deschiderea unor linii de credit şi să poată ajunge cu plata salariilor la zi. De menţionat că, în prezent, agenţia are datorii către salariaţi în valoare de 55.000 de lei. În ceea ce priveşte preluarea CFR Ferryboat de către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, deocamdată le-au fost solicitate documentele companiei, care vor fi analizate şi apoi trimise la Minister. O a doua problemă face referire la navele "Mangalia" şi "Eforie", aflate în custodia Agenţiei Ferryboat de câţiva ani şi care, din 2008, se află în stare de conservare. Pentru că nu a mai existat activitate, marinarii au devenit peste noapte paznici, singura lor şansă de supravieţuire fiind preluarea agenţiei de către CN AMPC, care şi-a exprimat intenţia de a prelua ferryboat-urile. Cu toate acestea, pentru ca situaţia agenţiei să se remedieze este nevoie de două milioane de euro, sumă aferentă refacerii actelor de navigaţie. "Cei de la Administraţia Porturilor ne-au spus că pot accesa fonduri europene pentru infrastructură şi să repună în funcţiune cele două nave", au declarat reprezentanţii CFR Ferryboat.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218