REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

CFR Marfă se va vinde prin licitaţie

CFR Marfă se va vinde prin licitaţie

Replica API 1 februarie 2013 | 00:00 262

CFR Marfă va fi curăţată de datorii şi vândută unui investitor strategic, printr-o metodă combinată: negociere urmată de licitaţie cu ofertă în plic. Privatizarea companiei naţionale de transport feroviar de marfă CFR Marfă se va face prin negociere negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmată de licitaţie cu oferta în plic, potrivit strategiei de privatizare pubicată de Ministerul Transporturilor. Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul, potrivit strategiei. Statul va fixa un preţ de pornire, dar, dacă nu există suficient interes, acesta va fi redus. Privatizarea CFR Marfă se va face cu un investitor strategic sau cu un grup de investitori, care se obligă să menţină obiectul de activitate al societăţii. Dat fiind caracterul strategic al companiei, compania va fi monitorizată post-privatizare, atât de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, cât şi de către Consiliul Superior de Apărare a Ţării. Garanţia de participare la licitaţie este de 10 milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din valoarea nominală a acţiunilor statului. Înainte de privatizare, CFR Marfă ar putea scăpa de datorii, atât prin compensări, cât şi prin majorare de capital cu creanţele pe care statul le are asupra companiei. Potrivit angajamentului asumat prin scrisoarea de intenţie cu FMI, CFR Marfă trebuie privatizată până la jumătatea lunii mai, conform rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218