REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

CFR SA vrea să atragă fonduri europene de peste 2,373 miliarde de euro, pe următoarea perioadă de programare

CFR SA vrea să atragă fonduri europene de peste 2,373 miliarde de euro, pe următoarea perioadă de programare

Replica API 28 septembrie 2017 | 00:00 293

CFR SA a depus la Comisia Europeană (CE) cereri de rambursare pentru proiectele fazate în valoare de 841,501 milioane de euro, din care cert se vor primi în acest an 337,136 milioane de euro, iar în luna noiembrie și pe parcursul anului viitor și-a propus să trimită aplicații pentru proiecte de peste 2,373 miliarde de euro, a declarat, miercuri, directorul de Exploatare al companiei, Viorel Scurtu, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților, scrie Agerpres.

"La acest moment, CFR SA are aplicații pentru finanțarea proiectelor fazate prin care se returnează de la Comisia Europeană, deci se face absorbție pentru 841,501 milioane de euro, din care sunt cert rambursate în acest an 337,136 de milioane euro. În același timp, avem aplicații care sunt depuse începând din luna mai, iunie, pe care au și venit bani, iar în continuare, până la data de 30 august și până la finele anului, CFR își propune să trimită la Comisie aplicații — în mod deosebit în luna noiembrie și în anul 2018 — aplicații de rambursare de fonduri europene în valoare de peste 2,373 miliarde de euro", a spus Scurtu.

Reprezentantul CFR SA a precizat că rambursarea presupune depunerea aplicațiilor, care înseamnă cereri de rambursare însoțite de documentele justificative, analiza efectuată de Comisia Europeană și aprobarea rambursării.

"Modul de finanțare a lucrărilor de modernizare este în felul următor: încheiem contracte, statul român, prin Ministerul de Finanțe, finanțează de la bugetul statului lucrările, plătim facturile, depunem aplicațiile prin MFP către Ministerul Fondurilor Europene prin Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, se trimit la Comisie, se aprobă și banii vin înapoi statului român. Nu vin la CFR. Eu v-am precizat că aplicațiile sunt depuse — 850 de milioane de euro — sunt acceptate și returnate 337 de milioane — iar pentru restul urmează analiza și urmează returnarea. Există și o situație cu aplicațiile depuse pentru a fi analizate fondurile de returnat în următorii ani — 2018 până la finele programului. Aplicații înseamnă cereri de rambursare, însoțite de documente justificative — facturi, certificate de plată, situații de lucrări", a explicat Viorel Scurtu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218