REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

CFR: Trenurile de pe cele mai solicitate rute vor avea vagoane suplimentare de sărbători

CFR: Trenurile de pe cele mai solicitate rute vor avea vagoane suplimentare de sărbători

Replica API 22 decembrie 2014 | 00:00 196

Trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din perioada sărbătorilor de iarnă, inclusiv cele care fac legătura între marile oraşe şi staţiunile de pe Valea Prahovei, vor avea mai multe vagoane în perioada 19 decembrie 2014 - 3 ianuarie 2015, informează CFR Călători.

"În perioada cuprinsă între 19 decembrie 2014 şi 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timişoara Nord, Braşov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete", se precizează într-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor companiei, şi trenurile care fac legătura între Timişoara şi Iaşi, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

Pe de altă parte, în unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 - 5 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio şi unele de tip Regio nu vor circula, mai precizează CFR Călători.

"Rugăm toţi pasagerii să ţină cont de acest aspect când îşi planifică deplasările cu trenul şi să consulte, pentru informaţii actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informaţii", se mai arată în comunicat.

Totodată, având în vedere cererea mare de bilete din perioada sărbătorilor, se recomandă călătorilor să cumpere din pasagerilor să achiziţioneze din timp legitimaţiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614