rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

CHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a discutat problemele cu care se confruntă, între care și piedicile pe care le întâmpină în realizarea tuturor proiectelor. Buget, proiecte pe fonduri europene, culoarea politică, relațiile cu viceprimarul și consilierii, dar și alte subiecte interesante puteți urmări în materialul de mai jos.

”Ţinând cont de faptul că avem întârzieri la aprobarea bugetelor, vreau să înţelegeţi că fiecare primărie, probabil, va avea buget la începutul lunii aprilie. Asta înseamnă că, din acel moment, decurg toate referatele, plus achiziţii pentru acest an şi ajungem la jumătatea anului şi noi abia atunci pornim proiectele de dezvoltare. Am observat în administraţie că foarte puţini oameni sunt interesaţi de funcţionarea unei primării. Toată lumea are un ochi atent asupra dezvoltării localităţii. Dacă vii cu flori, cu întreţinerea sistemelor de iluminat, cu reparatul străzilor, ridicat gunoiul, siguranţa populaţiei, toate aceste lucruri trec neobservate şi costă foarte mulţi bani. Oamenii nu ştiu acest lucru, pe ei îi interezează ce facem nou, nu lucrările care vin în continuare. Problema pe care o are fiecare primărie este dată de buget. Bugetul înseamnă dezvoltare. Dacă nu ai buget, este o funcţionare precară a fiecărui oraş. Angajaţii societăţilor care sunt în subordinea primăriei trebuie să fie trimişi acasă până vom avea buget. E prima oară când am ajuns în situaţia de a nu avea resurse. Acum trebuia să am încheiat un contract pentru reparaţii drumuri şi nu îl am. Anul trecut am primit bani cu întârziere, acum întârzie bugetul. Nu vreau să găsesc vinovaţi. E un punct de vedere pe care vreau să-l spun celor interesaţi de viaţa administrativă a oraşului. Trebuie să înţeleagă că vina nu poate fi doar de o anumită parte, ci ţine şi de situaţia naţională. Am rămas fără bani, nu avem bază legală să facem bugete, nu avem buget naţional, nu avem buget local şi toată lumea vrea proiecte noi”, a spus Florin Chelaru.

Relațiile cu consilierii locali

”Lucrurile încep să meargă normal, în sensul că proiectele care sunt considerate de către consilierii locali a fi corecte sunt votate. Sun momente în care consilierii votează împotrivă pentru că aşa consideră, e ceva normal, fiecare consilier îşi asumă votul pe care îl dă. Am observat bunăvoinţă din partea tuturor. Sunt critici pe proiecte obişnuite, sunt atenţi şi îmi dau seama că lucrurile merg bine”, a spus Chelaru.

Vești bune despre proiectul Mamaia Sat: canalizarea și apa, la final

”Este un proiect mult aşteptat de cei din Mamaia Sat, dar şi de năvodărenii din zona de nord a oraşului. E un poriect de 6-7 ani, administraţia a încercat să le spună că e în lucru, numai că au trecut atât de mulţi ani încât oamenii au fost dezamăgiţi, s-au simţit înşelaţi. Proiectul nu a fost gândit 100% de Năvodari, noi untem beneficiari. El a fost gândit de RAJA în parteneriat cu noi. Pot să spun la acest moment că proiectul de canalizare şi apă pentru Mamaia Sat şi anumite străzi din Năvodari este la final. Marţi am fost la sediul RAJA pentru a semna acest contract, este un proiect european, în valoare de 7 milioane de euro şi se referă la canalizare şi apă în Năvodari şi, preponderent, Mamaia Sat. În nordul oraşului sunt ceva probleme legate de presiunea apei, avem în vedere şi staţia de epurare pentru oraşul nostru. Sunt multe necesităţi pe care le avem. Acum suntem într-o situaţie clară, este un proiect care ne costă doar 2%. Trebuie să ne gândim că toţi banii vin în oraşul nostru. Pe lângă acest poriect, suntm în lucru cu şcoala, cu parcul, din cauza vremii am stopat lucrările la drumul către Corbu. Lucrăm la cartierul Tineretului, la trotuare. Sun proleme legate şi de plăţi. Ca să înţeleagă toţi, proiectele noi le vom accesa în momentul în care vor apărea noile linii de finanţare. Până atunci mergem pe proiectele promise în campanie. Ele se derulează în diferite stadii. Noi nu ne oprim. Pe banii primăriei vrem să facem spaţii verzi, să continuăm reabiliatrea mai multor străzi precum Cabanei, Tineretului, Oborului. Păstrez toţi banii pentru datoriile oraşului. Acestea sunt prioritare, după urmează funcţionarea şi dezvoltarea. Lucrul acesta trebuie bine înteles. Există zone şi străzi care nu sunt la standardele dorite, multă lume mă întreabă dacă nu le văd. Le văd. Dar banii de unde îi iau? Economisim. Trebuie să le asigurăm pe toate, iluminat, siguranţă publică, educaţie, sănătate, de toate avem nevoie, deci banii îi vom drămui”, a explicat Chelaru.

Situația podului de la Ecluză

”La momentul acesta Podul de la Ecluză îl avem pe SINCAP. Am primit de la minister o adresă care ne dă aer în sensul că, pe lângă banii luaţi prin PNDL 2, oraşul va suplimenta din bugetul local diferenţa de bani pentru a face podul în siguranţă, la 3 benzi. În momentul în care am mers doar pe proiectul PNDL, am ajuns în situaţia în care nu a fost niciun câştigător. Este o problemă la anumite tipuri de lucrări. Se lucrează doar în baza standardelor de cost, care, acum, nu sunt gândite în funcţie de situaţia reală. A crescut manopera, preţul materialelor, nu se înscrie nimeni să ia o lucrare subevaluată. Aşa s-a întâmplat şi cu podul, aşa s-a întâmplat şi la şcoală. Se împune o sumă fixă, dar preţul nu coincide. Guvernul nu înţelege că trebuie să deblocheze situaţia. Avem proiecte europene şi ne ceartă lumea că nu suntem capabili să le ducem. Năvodari e capabil, dar nu poate duce un proiect subevaluat. Guvernul trebuie să deblocheze standardele de cost. Greşelile au plecat de la toate guvernele. Sunt funcţionari publici care nu-şi fac treaba. Eu am respectat legea, dar cine e vinovat că au crescut preţurile? Nu sunt un primar slab, dar conjunctura naţională face ca funcţionarii să nu-şi poară face treaba pentru care iau salariu”, a mai spus primarul din Năvodari.

Relația cu viceprimarul și sezonul estival

”E aceeaşi relaţie cu viceprimarul. I-am plasat câteva dintre lucrurile pe care am crezut că trebuie să le facă. I-am acordat această şansă. Sper să rezolve lucrurile cu succes, voi evalua la final cum a fost relaţia noastră. Nu e o relaţie nici de prietenie, e o relaţie politică, pentru oraş. Cât despre Mamaia Nord, cred mult în ea, o să fie multe surprize bune pentru această zonă. Noţiunea de pandemie este o chestiune care nu trebuie să vină în opoziţie cu noi, cu staţiunea. Din păcate avem o problemă şi o dezamăgire legată de tichetele de vacanţă. Nu este bine, suntem un oraş turistic, avem nevoie de oameni care să vină pe litoral. Nu este în regulă ce s-a întâmplat”, a declarat Florin Chelaru.

Mai multe subiecte interesante puteți urmări în materialul video de mai jos:

Video:

Liliana IONIȚĂ

vineri, 26 februarie 20214281
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Probleme pentru Cătălin Botezatu! Polițiștii au descins în forță!
mai mult...Interviuri
25 noi 00:10InterviuriLa REPLICA se dă REPLICA: CHIȚAC ar RENUNȚA la PROTOCOLUL de COLABORARE locală cu USR. VIDEO (I)

Între jocurile politice de culise, strategiile pentru preluarea noului Guvern și discuțiile pentru o eventuală...5359

26 noi 00:10InterviuriVergil CHIȚAC vrea PASAJ RUTIER la IEȘIRE din ORAȘ, spre CARREFOUR! VIDEO (II)6624
27 noi 00:11InterviuriVa CANDIDA Vergil CHIȚAC pentru un nou MANDAT, la Primăria CONSTANȚA? Vezi ce zice! (III)2589
10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4997

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video2432
27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO2496
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3322

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO1929
3 dec 00:06InterviuriDEPUTATUL Lucian Lungoci: PSD susține ELIMINAREA taxei de pod de la Fetești! Video1579
26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

În ultima perioadă, USR este văzut ca ultima roată la căruță, atât la nivel național, cât și local, în...1554

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat1843
28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI3626
Vremea
8.8°8.8° - 9.7° duminică, 5 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 87%
Vânt: 6.76 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
5 dec 00:00SportManchester City și Liverpool profită de înfrângerea suferită de Chelsea și urcă pe primele locuri în clasament

Manchester City şi Liverpool au obținut victorii în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a XV-a din Premier...115

5 dec 01:51SportPremier League: Chelsea Londra a pierdut primul meci cu West Ham United

Liderul la zi din Premier League, Chelsea Londra, a pierdut primul meci după cinci etape consecutive în care nu a...247

5 dec 01:51SportScrimera Ana-Maria Popescu a câştigat medalia de argint la Cupa Mondială de spadă de la Dubai

Scrimera română Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică la Tokyo, a câştigat medalia de argint la Cupa Mondială...223

5 dec 01:52SportNovak Djokovici nu știe dacă va participa la Australian Open 2022

Novak Djokovici, numărul unu mondial, a declarat după înfrângerea Serbiei cu 2-1 în fața Croației, vineri, în...246

Local
4 dec 21:13LocalCONDAMNT la 2 ani de ÎNCHISOARE, pentru hâlhărie

Un hoț a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Este vorba despre...449

4 dec 22:59LocalINCENDIU în Cernavodă: Un autoturism a LUAT FOC

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 3 decembrie a.c, în localitatea...533

4 dec 23:00LocalÎPS Teodosie, despre certificatul verde: E mai rău decât în comunism. Poți să omori omul cu vaccinul!

1323

5 dec 10:43LocalUTILAJELE pentru DESZĂPEZIREA municipiului, PREGĂTITE pentru INTERVENȚII

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a trecut în revistă, vineri, 3 decembrie, flota de utilaje pentru...353

4 dec 13:05LocalSPITALUL din CÂMPULUNG Muscel CUMPĂRĂ alimente din CONSTANȚA

Spitalul din Câmpulung Muscel a atribuit recent un contract unei firme din Constanța în vederea furnizării a diverse...925

4 dec 21:20LocalDOSARUL POLIȚISTULUI IONESCU, găsit INCOMPATIBIL de ANI, la CURTEA de APEL CONSTANȚA

Sorin Ionescu, polițist în cadrul IPJ Constanța, a fost găsit incompatibil de ANI, întrucât ar fi fost angajat,...1536

4 dec 15:51LocalCLUBUL SPORTIV ȘCOLAR 1, din CONSTANȚA, intră în REABILITARE!

Lucrările de la Centrul Sportiv Școlar 1, începute în anul 2009, vor fi, în sfârșit, finalizate! 12 ani de zile a...1088

4 dec 23:00LocalBEAT şi fără PERMIS, PRINS la PLIMBARE prin TUZLA

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Tuzla au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism...641

4 dec 23:00LocalAMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie

624

Politică
4 dec 19:41PoliticăNicolae Bănicioiu, trimis în judecată de DNA pentru MITĂ

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, respectiv al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată...581

4 dec 19:42PoliticăMinistrul Muncii: "Nu avem o nouă formulă pentru recalcularea pensiilor. Avem o lege"

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut vineri, după ședința de Guvern, precizări despre recalcularea pensiilor,...710

4 dec 19:42PoliticăGuvernul vrea să adopte bugetul de stat pentru 2022 până pe 24 decembrie

318

4 dec 19:42PoliticăNicolae Ciucă: Suntem în urmă cu implementarea PNRR

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la începutul ședinței de Guvern, că executivul este în urmă cu...337

3 dec 22:52PoliticăFlorin Cîțu, despre numirea unui condamnat penal ca secretar general al Guvernului

Marcel Ciolacu a anunțat că Marian Neacșu este propunerea lui pentru funcția de secretar general al Guvernului!...917

4 dec 19:42PoliticăCîțu, amenințări voalate la adresa PSD: 'Noi nu ne retragem de la guvernare, că avem premierul'

697

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3322

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1929

3 dec 00:06InterviuriDEPUTATUL Lucian Lungoci: PSD susține ELIMINAREA taxei de pod de la Fetești! Video

1579

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4997

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2432

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2496

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

În ultima perioadă, USR este văzut ca ultima roată la căruță, atât la nivel național, cât și local, în...1554

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1843

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

3626

Monden
4 dec 00:00MondenLegendara trupă Iron Maiden, în concert la Bucureşti

Trupa britanică Iron Maiden va concerta la Bucureşti pe 26 mai 2022, anunţă organizatorii, Metalhead şi Best Music...267

4 dec 00:00MondenKiss va concerta în premieră în România, în 2022, în cadrul Festivalului Rock The City

Două legende ale muzicii rock, trupele Kiss şi Whitesnake, ambele aflate în turnee de adio, vor concerta în România...249

4 dec 00:00MondenCasa din filmul „Singur acasă“ poate fi închiriată pentru 25 de dolari

265

4 dec 03:15MondenVictor Slav, primele declarații despre căsătoria cu Selina: „Eu sunt un familist“

Victor Slav se pregătește să îmbrățișeze din nou postura de tătic. El are o fetiță din căsnicia cu Bianca...488

4 dec 00:00MondenAlec Baldwin face dezvăluiri în primul interviu acordat după tragicul incident de pe platoul de filmare

Actorul şi producătorul Alec Baldwin a declarat într-un interviu acordat ABC News că nu a tras cu arma pe platoul de...291

4 dec 00:00MondenBradley Cooper a povestit că a fost victima unui atac cu cuţit în metroul newyorkez

Actorul american Bradley Cooper a povestit, invitat la microfonul podcastului Armchair Expert, că a fost victima unui...271

4 dec 00:00MondenMuzicianul Carlos Santana şi-a anulat mai multe concerte în urma unei operaţii la inimă

Muzicianul Carlos Santana a anunţat că e nevoit să anuleze mai multe concerte programate în Las Vegas în urma unei...242

4 dec 00:00MondenMeghan Markle a câştigat bătălia juridică cu tabloidul Mail on Sunday în procesul de încălcare a vieţii private

Justiţia britanică i-a dat câştig de cauză, joi, lui Meghan Markle, soţia prinţului Harry, respingând apelul...262

4 dec 00:00MondenImaginile cu blănuri naturale vor dispărea din toate ediţiile revistei de modă ELLE

222

Mapamond
4 dec 00:00MapamondAproape 54.000 de noi cazuri de COVID-19 în Marea Britanie. 42 de infectări cu Omicron

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a înregistrat în ultimele 24 de ore 53.945 de noi cazuri de...259

4 dec 00:00MapamondUE şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile unilaterale ale Chinei

Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat joi, într-o declaraţie comună, puternica îngrijorare faţă de...278

4 dec 00:00MapamondCoronavirus: Biden cere depăşirea diviziunilor politice

215

4 dec 00:00MapamondTurcia cere Consiliului Europei să evite orice decizie împotriva sa

Ankara a cerut joi seară Consiliului Europei să se abţină de la orice decizie împotriva sa, potrivit unui comunicat...300

4 dec 00:00MapamondCoronavirus: Spania confirmă prima infectare cu varianta Omicron prin transmitere comunitară

Autorităţile spaniole au confirmat joi primul caz de COVID-19 cu varianta Omicron prin transmitere comunitară, în...231

4 dec 00:00MapamondMexic: Nouă deţinuţi eliberaţi dintr-o închisoare luată cu asalt de bărbaţi înarmaţi

Nouă deţinuţi au fost eliberaţi dintr-o închisoare mexicană când aceasta a fost luată cu asalt de bărbaţi...286

4 dec 00:00MapamondDosarul nuclear iranian: Premierul israelian Naftali Bennett a cerut SUA stoparea imediată a negocierilor cu Teheranul

Premierul israelian Naftali Bennett a cerut joi Statelor Unite să pună capăt imediat negocierilor privind programul...239

4 dec 00:00MapamondCanada: 22,5 grade Celsius în decembrie, un nou record de căldură în vestul ţării

După ce a stârnit îngrijorări la nivel global prin temperaturile record din vară, o regiune din vestul Canadei a...253

4 dec 00:03MapamondEmmanuel Macron vrea ca Parlamentul European să decidă în locul parlamentelor naționale

978

Sănătate
4 dec 00:00SănătateRafila: Nu trebuie să lăsam garda jos dacă au scăzut cazurile de COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel la responsabilitate pentru respectarea normelor de...225

4 dec 02:08SănătateCoronavirus - ECDC: Varianta Omicron riscă să devină dominantă în UE în lunile următoare

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 riscă să devină dominantă în Europa în ''lunile următoare'' dacă...274

4 dec 02:08SănătateMarea Britanie anunță că a APROBAT un tratament împotriva Omicron

376

4 dec 00:00SănătatePlasmafereza: ce este și când e necesară?

Plasmafereza este o procedură medicală menită să îndepărteze o parte din plasma din sânge. Practic, plasma...209

4 dec 00:00SănătateRafila: Deciziile privind obligativitatea vaccinării anti-COVID privesc statele membre UE

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că deciziile privind obligativitatea vaccinării anti-COVID...225

4 dec 00:00Sănătate13 trucuri pentru a renunța la fumat

Fumatul este un obicei nociv, care afectează sănătatea pe termen lung. Hai să vedem cum poți renunța la acest...271

4 dec 02:09SănătateOxidul de etilenă, cancerul din hrana românilor

De 1200 de ori a fost depașită limita detectabilă a oxidului de etilenă dintr-un produs alimentar fabricat în...1243

4 dec 02:07SănătateAlexandru Rafila vrea să introducă și testarea în certificatul verde

Ministrul Sănătății, Alexandu Rafila, spune că, în opinia lui, certificatul verde trebuie să includă toate cele...652

4 dec 02:08SănătateStudiu: Trecerea printr-o formă gravă de COVID-19 crește riscul de deces în anul următor

691

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT