REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Chevron continuă propaganda în judeţ: prezintă beneficiile gazelor de şist

Chevron continuă propaganda în judeţ: prezintă beneficiile gazelor de şist

Replica API 22 noiembrie 2013 | 00:00 258

Tur de forţă în Constanţa

Tur de forţă în Constanţa

Chevron continuă turul de forţă al localităţilor din judeţul Constanţa, prin prezentarea beneficiilor gazelor de şist. Exploatarea prin fracturare hidraulică a fost prezentată şi joi, la Chirnogeni, unde localnicii au dat "nas în nas" cu reprezentanţii companiei americane, dar şi cu cei ai Consiliului Judeţean Constanţa. Spre deosebire de întrunirile din alte localităţi, la Chirnogeni spiritele au fost mai calme, potrivit primarului Gheorghe Manta, care s-a declarat mulţumit de desfăşurarea dezbaterilor. În ciuda şedinţelor dese şi a bombardamentului cu informaţii, exploatarea este însă o activitate îndepărtată şi, mai mult, autorităţile încă nu ştiu dacă pe raza localităţii poate fi desfăşurată o astfel de operaţiune. Potrivit lui Manta, şedinţa de joi a fost lipsită de incidente: "Au fost aceleaşi persoane din localitate care au fost şi la precedentele şedinţe şi lucrurile au decurs normal: oamenii au adresat întrebări şi au primit răspunsuri. Nu au fost altercaţii şi, până la urmă, dacă la plecare nu s-a bătut nimeni, înseamnă că totul este OK. Până la exploatare, mai sunt mulţi paşi, deocamdată suntem în faza de explorare. Mai avem mult până la eventuala exploatare şi zic eventuala pentru că nu ştim încă dacă sunt la noi gaze de şist", a declarat Manta, pentru "Replica". Şedinţa de joi de la Chirnogeni a fost mediată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, iar o altă întrunire a fost organizată pentru Chevron şi la Cerchezu. Miercuri, la Albeşti, reprezentanţii Chevron s-au lovit de opoziţia localnicilor. Starea de tensiune s-a născut încă din primele momente, cei aproximativ 100 de participanţi nefiind deloc impresionaţi de abordarea pe care Chevron a aplicat-o. Compania americană a încercat să "ducă de nas" localnicii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale cu documentarul "Gasland". Localnicii, cu mâinile încrucişate şi strângând din dinţi, n-au ezitat, pe finalul filmului, să se revolte: "Hai, fraţilor, ne spuneţi ce şi cum e cu gazele astea sau ne-aţi adus la film?", ofta un bărbat din spatele sălii Căminului Cultural. Nici nu s-a terminat bine documentarul şi criticile au început, luându-l cu asalt pe Luke Blackbourn, directorul de comunicare al companiei Chevron. Remarcile oamenilor l-au scos "din pepeni" pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, iar reacţiile nu au fost dintre cele mai aşteptate, întrucât mai multe persoane au părăsit incinta, vociferând în faţa unui Blackbourn, care se străduia în continuare să îşi afişeze zâmbetul. Potrivit primarului localităţii Albeşti, Gheorghe Moldovan, astfel de întâlniri vor mai avea loc la Albeşti, însă fără prezenţa Chevron: "Vom face atâtea întâlniri cât va fi nevoie. Încă o dată, de două ori, de şapte ori, până lămurim toate detaliile. Data viitoare, vom chema tot aşa nişte specialişti, dar nu va mai fi cu gălăgioşi, cu Chevron şi aşa mai departe, ci specialişti în domeniu neutri, care să lămurească complet. După ce rezolvăm, facem referendum şi oamenii sunt cei care decid. Şi mai e ceva: întâi de toate, să aflăm dacă există gaze de şist la noi şi să nu ne certăm acum între noi degeaba", a declarat Moldovan.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369