REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Chilipirurile din Bulgaria pot deveni teroare pe Soselele Romaniei

Chilipirurile din Bulgaria pot deveni teroare pe Soselele Romaniei

Replica API 24 februarie 2011 | 00:00 127

Ieftin, dar prost din punct de vedere tehnic

Ieftin, dar prost din punct de vedere tehnic

De la începutul anului şi până în prezent, pe şoselele din municipiul Constanţa şi pe cele din judeţ au avut loc, zilnic, accidente rutiere, unele uşoare iar altele mai grave. Însă, în opinia şefului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisarul Constantin Dancu, cel mai dramatic dintre toate s-a dovedit a fi accidentul din seara de 28 ianuarie, produs între Valu lui Traian şi Constanţa. "Accidentul acela a fost cel mai grav de anul acesta. Când mă gândesc la el mă întristez", a declarat Dancu.

De reamintit că în urma impactului unui BMW, condus de agentul de pază Dumitru Sorin Felciuc, angajat al SC Save & Self Security SRL, care nu poseda permis de conducere, şi o Skoda, care circula regulamentar, au decedat 3 persoane, iar altele au suferit multiple traumatisme. Poliţiştii spun că o parte dintre accidentele produse sunt consecinţe ale încălcării regulilor de circulaţie, gen consumul băuturilor alcoolice sau neatenţia la volan, însă şi starea autoturismelor îşi lasă amprenta în ceea ce priveşte numărul accidentelor. Maşinile cumpărate din Bulgaria şi înmatriculate tot acolo - ieftin, ce-i drept - par a fi responsabile pentru mai multe incidente petrecute în trafic, din cauza stării lor tehnice proaste, doar că nu există o statistică în acest sens. "Nu avem elemente să probăm, pentru că nu deţinem control tehnic decât asupra unui număr de 3.000 de maşini înmatriculate în Bulgaria, care circulă în Constanţa, ceea ce înseamnă numai 25 de procente din numărul celor existente. În urma verificărilor, am constatat că cele cu numere de Bulgaria nu au o stare tehnică foarte bună. Mai e un aspect, acela că, deşi nu sunt maşini prea bune, tehnic vorbind, banii de asigurări se duc la firme din Bulgaria, în loc să meargă la ai noştri", ne-a mai declarat Constantin Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367