REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

China ameninţă cu măsuri de retorsiune în cazul în care SUA vor adopta sancţiuni împotriva sa

China ameninţă cu măsuri de retorsiune în cazul în care SUA vor adopta sancţiuni împotriva sa

Replica API 22 mai 2020 | 00:00 1039

China a avertizat joi că va lua "măsuri de retorsiune" în cazul în care Congresul SUA va adopta sancţiuni împotriva Beijingului pentru presupusa sa responsabilitate în epidemia de COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.

Zhang Yesui

"Ne opunem în mod ferm acestor proiecte de lege şi vom adopta un răspuns ferm şi măsuri de retorsiune" dacă (aceste proiecte de lege) vor fi adoptate, a avertizat în faţa presei purtătorul de cuvânt al Adunării Naţionale Populare (ANP, parlamentul chinez), Zhang Yesui.

La Washington, senatori republicani au prezentat la mijlocul lui mai un proiect de lege ce i-ar oferi preşedintelui Donald Trump puterea de a impune sancţiuni împotriva Chinei, dacă Beijingul nu va furniza "un raport complet" asupra pandemiei de COVID-19.

Maladia a apărut la sfârşitul lui 2019 la Wuhan, oraş din centrul Chinei, plasat în cele din urmă în carantină începând cu 23 ianuarie, pentru o perioadă de două luni şi jumătate.

Între timp, pandemia s-a răspândit la nivel global, contaminând până acum peste 5 milioane de persoane, dintre care peste 330.000 au murit.

Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au întârziat să alerteze lumea asupra epidemiei şi că au ascuns amploarea ei.

Preşedintele american şi secretarul de stat al SUA Mike Pompeo suspectează deschis Beijingul că a ascuns un presupus accident dintr-un laborator de virusologie din Wuhan, care este posibil să se fi aflat la originea pandemiei.

Drept răspuns, Beijingul acuză Washingtonul că face din China ţap ispăşitor, în timp ce SUA sunt de departe ţara cea mai afectată de epidemie.

"Nu este nici responsabil, nici moral să ascunzi propriile probleme acuzându-i pe alţii", a declarat Zhang cu o zi înainte de deschiderea sesiunii anuale a ANP. "Nu vom accepta niciodată urmăriri judiciare nejustificate, nici cereri de despăgubire", a avertizat el.

Contagiunea a fost practic oprită în China, unde cel mai recent bilanţ informează despre aproape 83.000 de cazuri de contaminare, dintre care 4.634 soldate cu deces

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614