REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

China anunţă că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului

China anunţă că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului

Replica API 16 august 2022 | 00:00 653

China a anunţat luni că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde cinci parlamentari americani se află în prezent în vizită, informează Reuters şi France Presse.

"La 15 august, Teatrul de Est al Armatei Populare de Eliberare chineze a organizat o patrulare de pregătire de luptă interarme şi exerciţii în marea şi spaţiul aerian din jurul Taiwanului", a declarat comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze într-un comunicat.

Anunţul intervine în timp ce un grup de parlamentari americani se află în vizită în insula revendicată de chinezi pentru a se întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen, în ceea ce Beijingul declară că este o încălcare a suveranităţii sale, notează Reuters, citată de Agerpres.

Cei cinci parlamentari americani, conduşi de senatorul Ed Markey, au sosit la Taipei într-o vizită neanunţată duminică noapte, al doilea grup de nivel înalt în vizită după cel al preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi la începutul lunii august, care a declanşat mai multe zile de exerciţii militare chineze.

Exerciţiile desfăşurate luni în jurul Taiwanului sunt "un factor de descurajare sever pentru Statele Unite şi Taiwan, care continuă să joace trucuri politice şi să submineze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan", a precizat comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, unitatea militară chineză responsabilă pentru zona adiacentă Taiwanului.

Ministerul chinez al Apărării a declarat într-un comunicat separat că vizita parlamentarilor americani încalcă suveranitatea Chinei şi integritatea teritorială, "expunând pe deplin adevărata faţă a Statelor Unite ce subminează pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan".

Vizita lui Pelosi a înfuriat China, care a răspuns cu teste de lansări de rachete balistice deasupra Taipeiului pentru prima dată şi renunţarea la unele linii de dialog cu Washingtonul, inclusiv pe plan militar şi despre schimbările climatice.

Acest ultim grup de parlamentari americani care vizitează Taiwanul avea programată o întâlnire cu Tsai luni dimineaţă. Biroul ei nu a comentat încă acea întâlnire.

Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul dar sunt obligate prin lege să asigure insulei guvernate democratic mijloace de a se apăra.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920