REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

China cere foştilor bolnavi de coronavirus să doneze eşantioane de plasmă

China cere foştilor bolnavi de coronavirus să doneze eşantioane de plasmă

Replica API 18 februarie 2020 | 00:00 345

Autorităţile chineze din domeniul sănătăţii au cerut luni persoanelor vindecate de coronavirus să doneze sânge, din care medicii vor să extragă eşantioane de plasmă ce vor fi utilizate pentru îngrijirea bolnavilor aflaţi încă în stare gravă, informează AFP, citată de Agerpres.

Laboratoarele farmaceutice sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a crea un tratament şi un vaccin împotriva acestui virus care a infectat deja peste 70.500 de persoane şi a ucis cel puţin 1.770 de oameni în China.

Plasma foştilor pacienţi care au fost infectaţi cu COVID-19 conţine anticorpi ce ar putea să ducă la reducerea sarcinii virale în organismele bolnavilor grav afectaţi de acest virus, a declarat într-o informare pentru presă un reprezentant al Comisiei naţionale pentru sănătate.

"Aş vrea să le cer acelora care s-au vindecat deja să doneze plasmă. Acţionând astfel, ei vor readuce speranţa în sufletele bolnavilor care sunt încă afectaţi", a declarat Guo Yanhong.

Unsprezece pacienţi spitalizaţi în oraşul Wuhan, epicentrul epidemiei, au primit transfuzii cu plasmă săptămâna trecută, a precizat Sun Yanrong, expertă la Centrul biologic din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiilor.

"Unul dintre ei s-a întors deja la el acasă, un altul a putut să se ridice din pat şi să meargă, iar celalţi sunt pe cale de a se vindeca", a precizat ea.

Acest apel intervine la o zi după anunţarea de către un laborator de stat a unor rezultate pozitive în urma unor teste clinice efectuate într-un spital din Wuhan.

China National Biotec Group a precizat într-un mesaj publicat pe reţeaua online WeChat că bolnavii care au primit transfuzii cu plasmă au beneficiat "de o ameliorare a stării lor de sănătate în 24 de ore".

"Teste clinice au arătat că transfuziile de plasmă (prelevată de la bolnavi vindecaţi) sunt eficiente şi lipsite de periculozitate", a adăugat Sun Yanrong.

Donatorii vor fi testaţi pentru a verifica dacă nu pot transmite virusul, a precizat Wang Guiqiang, director de serviciu la Peking University First Hospital.

"Doar plasma va fi prelevată. Celelalte componente ale sângelui, inclusiv globulele roşii şi plachetele, vor fi restituite donatorilor", a adăugat aceeaşi expertă chineză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920