REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

China încearcă să schimbe povestea originii COVID-19. Toate dovezile sugerează că nu a început în Wuhan

China încearcă să schimbe povestea originii COVID-19. Toate dovezile sugerează că nu a început în Wuhan

Replica API 29 noiembrie 2020 | 00:00 1413

La aproape un an după ce medicii au identificat primele cazuri de coronavirus în oraşul chinez Wuhan, ţara pare să intensifice o campanie ce pune sub semnul întrebării originea pandemiei de COVID-19, conform Hotnews.ro.

Presa de stat a raportat intens despre coronavirusul descoperit pe ambalajele importurilor de alimente congelate, care nu a fost considerat un vector semnificativ de infecţie în alte părţi, şi cercetarea posibilelor cazuri de boală descoperite în afara graniţelor Chinei înainte de decembrie 2019, relatează Guardian, preluat de Hotnews.ro

Ziarul oficial People’s Daily a susţinut într-o postare pe Facebook săptămâna trecută că "toate dovezile disponibile sugerează că coronavirusul nu a început în Wuhan".

Un purtător de cuvânt al ministerului de Externe, întrebat despre rapoartele presei de stat că virusul nu are originile în Chinei, a spus doar că este important să se facă distincţia între locul unde a fost detectat pentru prima dată COVID-19 şi locul în care a trecut bariera speciei pentru a infecta oamenii.

"Deşi China a fost prima care a raportat cazuri, nu înseamnă neapărat că virusul este originar din China", a declarat Zhao Lijian într-un briefing. "Urmărirea originii este un proces continuu care poate implica mai multe ţări şi regiuni", a adăugat acesta, relatează The Guardian.

Oamenii de ştiinţă chinezi au trimis chiar o lucrare pentru publicare către Lancet, aflat în evaluare, care susţine că "Wuhan nu este locul în care s-a petrecut pentru prima dată transmiterea SARS-CoV-2 de la om la om", sugerând în schimb primul caz ar fi putut fi în "subcontinentul indian".

Afirmaţiile potrivit cărora virusul a avut origini în afara Chinei sunt puţin credibile, potrivit oamenii de ştiinţă occidentali. Michael Ryan, directorul programului de urgenţă pentru sănătate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat că ar fi "foarte speculativ" să susţinem că boala nu a apărut în China.

Rapoartele despre COVID-19 care circulă în Italia în toamna anului 2019, par "slabe", a declarat prof. Jonathan Stoye, virolog la Institutul Francis Crick din Londra.

"Datele serologice din Italia pot fi explicate cel mai probabil prin anticorpi cu reacţie încrucişată îndreptate împotriva altor coronavirusuri". Cu alte cuvinte, anticorpii găsiţi în cazurile din Italia au fost declanşaţi la indivizi care au fost infectaţi de diferite coronavirusuri, nu cu noul coronavirus.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Chiar credeti ca se va afla adevarul?
0
0
Normal ca nu inceput in Wuhan dar acolo au dat prima data ca era aglomerat. Votam Noua Dreapta si rezolvam multe probleme.
0
3
raspundeti criminalilor ptr atata lume omorata de voi...genocid mondial
6
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367