REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

China lasă pe mâna lui Onaca investiţii de 10 miliarde de euro la Marea Neagră

China lasă pe mâna lui Onaca investiţii de 10 miliarde de euro la Marea Neagră

Replica API 20 decembrie 2011 | 00:00 141

4 miliarde revin numai României

4 miliarde revin numai României

Dorel Constantin Onaca se află la un pas de a aduce în România cea mai spectaculoasă investiţie privată făcută vreodată în ţara noastră: peste 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii din Portul Constanţa şi realizarea tronsonului românesc din viitoarea calea ferată a Mării Negre. Onaca s-a aflat între 10 şi 18 decembrie în China, unde a prezentat, în nume personal, interesele mai multor companii private din România, Bulgaria, Ucraina şi Turcia în negocierile purtate cu unul din cele mai mari fonduri de investiţii din lume, China New Culture Industry Investement Fund. Chinezii au acceptat proiectele depuse de Onaca şi au demarat deja procedurile legale pentru punerea acestora în aplicare. Potrivit celor spuse de Onaca, în exclusivitate pentru "Replica", investiţiile fondului chinezesc în regiunea Mării Negre se ridică la peste 10 miliarde de euro, aceasta fiind cea mai mare investiţie făcută de China în Europa, până în prezent. Din această sumă, peste 4 miliarde sunt alocate României, proiectele urmând să se deruleze pe o perioadă de 10 ani.

Importanţa deosebită acordată de chinezi proiectelor prezentate de Onaca reiese şi din faptul că fostul senator constănţean a avut întâlniri oficiale nu numai cu boardul de conducere al China New Culture Industry Investment Fund, ci şi cu legislativul Chinei, Onaca fiind invitat pentru o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului Chinez General, Cheung Chen Chung. Înainte de întâlnirea cu înaltul demnitar al celei mai bogate ţări din lume, Onaca a răspuns invitaţiilor venite din partea lui Cheung Chung Chit, preşedinte al Right Source Industrial şi al China New Culture Investment Fund, Ong Hoon Kong şi Tiger Chen, vicepreşedinte şi respectiv director executiv al fondului.

Onaca: "Peste 4 miliarde de euro vor fi alocaţi numai României, chinezii vor finanţa extinderea Portului Constanţa"

"Am fost invitat de către conducerea unuia dintre cele mai mari fonduri private de investiţii din China şi din lume la o serie de discuţii referitoare la proiecte mai vechi de-ale mele privind infrastructura portuară şi de transport terestru. Iniţial, a existat o primă întâlnire la Ankara, acum 6 luni, între preşedintele fondului, Cheung Chung Chit şi companii private din România, Bulgaria, Ucraina şi Turcia, potenţiali beneficiari ai proiectelor finanţate de chinezi. Ulterior, preşedintele fondului a sosit şi în România, iar acum am fost invitat la Beijing şi la Hong Kong, pentru finalizarea discuţiilor. În acest moment, există un acord de principiu, potrivit căruia fondul chinez va investi peste 10 miliarde de euro în regiunea Mării Negre pentru lucrări de infrastructură. Din acestea, peste 4 miliarde de euro vor fi alocaţi numai României", a declarat Onaca, pentru "Replica".

Cea mai mare investiţie a Chinei în Europa, adusă de o persoană privată, nu de un guvern

Potrivit fostului senator, chinezii vor investi în realizarea unei căi ferate la Marea Neagră, care va trece prin statele amintite mai sus, dar şi în Portul Constanţa, pe care vor să-l extindă prin construirea de terminale. De altfel, conducerea companiei naţionale portuare ştia şi a aprobat încă din 2010 proiectul de investiţii propus de chinezi, acordul semnat zilele acestea la Beijing şi Honk Kong marcând demararea oficială a proiectului. Onaca a ţinut să precizeze că este vorba despre investiţii şi beneficiari 100% privaţi, termenii contractului încheiat de el în China, ca reprezentant legal al companiilor beneficiare, stipulând însă confidenţialitatea datelor. Din acest moment, chinezii de la China New Culture Investment Fund, ca investitori, şi partenerii lor est europeni, ca beneficiari privaţi, reprezentaţi de Onaca, vor trece la realizarea studiilor de fezabilitate, investiţiile de 10 miliarde de euro urmând a fi realizate într-un termen de 10 ani. Este cea mai mare investiţie făcută până acum de China în Europa, foarte interesant fiind faptul că performanţa a fost realizată de o persoană privată, şi nu de oficialităţile statului.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218