rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

China: Milioane de persoane testate din cauza unei creşteri a numărului cazurilor de COVID-19

Milioane de persoane au fost supuse duminică unui test de depistare a COVID-19 în mai multe mari oraşe din China pentru a se încerca limitarea unei creşteri a numărului de cazuri de coronavirus fără precedent în ultimele luni, relatează AFP, citată de Agerpres.

China a raportat duminică 75 de noi contaminări cu COVID-19, între care 53 de transmisii locale.

Focarul epidemic apărut pe aeroportul din Nanjing la sfârşitul lui iulie s-a propagat în peste 20 de oraşe şi în peste zece provincii.

China se confruntă cu cel mai grav val de contaminare din ultimele luni de zile, autorităţile punând această creştere pe seama variantei Delta.

Autorităţile au organizat trei acţiuni de amploare de depistare în rândul celor 9,2 milioane de locuitori din Nanjing şi au izolat sute de mii de persoane pentru a frâna contaminările.

Propagarea actuală a virusului este legată de puternica contagiozitate a variantei Delta într-un moment de vârf al sezonului turistic în ţară, în care transporturile aeriene sunt folosite intensiv, potrivit autorităţilor.

Persoanele care au mers la Nanjing şi în oraşul turistic Zhangjiajie, din provincia Hunan, sunt căutate de autorităţi. Cei 1,5 milioane de locuitori ai acestui oraş turistic au intrat vineri în izolare.

Potrivit autorităţilor sanitare, mini-epidemia înregistrată la Zhangjiajie a fost cauzată de călători provenind din Nanjing şi a contribuit la propagarea maladiei în peste 20 de oraşe.

"Zhangjiajie a devenit acum noul punct de plecare al propagării epidemiei în China", a declarat sâmbătă presei virologul Zhong Nanshan. "Trebuie să extindem căutarea cazurilor contact cu varianta Delta", a adăugat el.

Beijingul a raportat duminică trei cazuri locale de contaminare. Este vorba despre o familie care trăieşte la periferia capitalei şi care revenea din Zhangjiajie, a indicat biroul de sănătate din Beijing.

Capitala a întrerupt toate legăturile feroviare, rutiere şi aeriene cu regiunile unde au fost depistate cazuri de coronavirus.

De asemenea, Beijingul şi-a închis porţile turiştilor şi nu lasă să intre decât "călătorii esenţiali" al căror test COVID este negativ.

Noi cazuri au fost înregistrate duminică pe insula Hainan, o altă destinaţie turistică populară, precum şi în provinciile Ningxia (nord) şi Shandong (est), potrivit autorităţilor.

Ţara se confruntă, de asemenea, cu o creştere a numărului de cazuri în oraşul Zhengzhou, în provincia Henan recent lovită de inundaţii grave, după ce doi lucrători la întreţinere dintr-un spital unde erau internaţi pacienţi proveniţi din străinătate purtători de COVID-19 au fost testaţi pozitiv.

În acest oraş au fost înregistrate 27 de cazuri locale şi autorităţile au dispus duminică testarea celor zece milioane de locuitori.

După ce au aflat că unii bolnavi fuseseră vaccinaţi, autorităţile sanitare chineze au declarat că este "normal" şi au reamintit importanţa vaccinării şi a măsurilor stricte.

"Din cauza variantei Delta, protecţia vaccinală s-a diminuat poate puţin, dar vaccinul are mereu un bun efect preventiv şi protector împotriva variantei Delta", a declarat Feng Zijian, virolog la Centrul chinez de control şi prevenire a maladiilor.

Ţara cu cea mai mare populaţie din lume administrase până sâmbătă 1,65 miliarde de doze, numai din seruri fabricate în China, fără a preciza însă câţi locuitori sunt pe deplin vaccinaţi.

marţi, 3 august 2021194
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
Pierdere uriașă! Celebra cântăreață a murit la 76 de ani
Comentarii

00Do not comply(3 aug 21:59)
Sa ne kk pe comunisti
00se intoarce chinezaria(3 aug 15:27)
la ea acasa
mai mult...Mapamond
22 sep 00:00MapamondCanada: Partidul Liberal al premierului Trudeau, dat câştigător, dar fără o majoritate absolută

Partidul Liberal condus de prim-ministrul canadian Justin Trudeau se îndreaptă spre o victorie în alegerile...42

22 sep 00:00MapamondDosarul nuclear iranian: O reuniune ministerială la New York, foarte probabilă în această săptămână46
22 sep 00:00MapamondCharles Michael: Contractul pentru submarinele australiene: UE denunţă 'lipsa de loialitate' a SUA44
22 sep 00:00MapamondSosit la New York, ministrul francez de externe critică din nou abordarea americană în criza submarinelor

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a denunţat din nou luni, pe pământ american,"o lipsă de...41

22 sep 00:00MapamondSUA: Washingtonul se teme că eroul filmului "Hotel Rwanda" nu a beneficiat de un proces echitabil50
22 sep 09:50MapamondCoronavirus - Olanda: Certificatul de vaccinare, obligatoriu pentru a merge la toaleta localurilor43
22 sep 00:00MapamondIndia: Trei tone de heroină provenind din Afganistan au fost confiscate

Aproape trei tone de heroină provenind din Afganistan, în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, au fost...45

22 sep 00:00MapamondComisar European: Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA53
22 sep 00:00MapamondCoronavirus: Republica Cehă a început vaccinarea cu a treia doză41
22 sep 00:00MapamondPremierul Ungariei îşi lansează campania electorală anunţând posibila majorare a salariului minim

Guvernul de la Budapesta va acorda anul viitor familiilor o rambursare a impozitului pe venit de două miliarde de...42

22 sep 01:17MapamondDoi adolescenți au fost împușcați într-o școală din Virginia179
22 sep 09:33MapamondPreşedintele Parlamentului European, David Sassoli, spitalizat cu pneumonie219
Vremea
10.6°10.6° - 13.1° miercuri, 22 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/498121961110
5/4018213120216
joker233387159
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 sep 00:00SportRobert Lewandowski a primit Gheata de Aur: I-a devansat pe Messi și Ronaldo

Atacantul polonez al echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a primit marţi trofeul "Gheata de Aur" pentru...55

22 sep 23:19SportHandbal masculin: HC Dobrogea Sud, învinsă categoric de Orlen Wisla Plock, în EHF European League

HC Dobrogea Sud Constanţa a fost învinsă categoric de puternica echipă poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de...105

22 sep 22:22SportCompetiție internațională de lupte pe plajă, organizată la Constanța

Cea mai așteptată competiție internațională de lupte pe plajă - Beach Wrestling World Championships 2021 va avea...122

22 sep 22:21SportIoan Becali, la un pas să își piardă averea

Ioan Becali este la un pas să îşi piardă averea. Fosta amantă, o avocată stabilită în Austria, îi cere acestuia...803

Local
22 sep 00:00LocalMihai LUPU, președintele CJ, vizită de lucru pe drumurile din județ

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, s-a deplasat împreună cu Stelian Gima, vicepreședinte al...370

22 sep 00:00LocalIncidență mai mare de 2/1.000 de locuitori, la Chirnogeni și Ciocârlia

În cadrul CJSU, a fost votată, marți, 21 septembrie a.c., hotărârea nr. 126. Aceasta prevede constatarea...321

22 sep 23:57LocalRAZII ale POLIŢIEI! A CURS cu AMENZI, în Constanţa

355

22 sep 23:59LocalÎncă două FOCARE la FABRICA de PÂINE din SATUL NOU. Pompierii au intervenit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marți, 21 septembrie a.c., în localitatea Satu...197

22 sep 23:59LocalDGASPC: Caravană de informare și implicare a autorităților în procesul de dezinstituționalizare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează cea de-a treia etapă a...148

22 sep 00:00LocalPrimăria continuă lucrările de eliminare a arborilor care prezintă un pericol pentru pietoni

Pentru că siguranța noastră este prioritară, echipele Primăriei Constanța continuă lucrările de corecție și...176

22 sep 23:57LocalAcțiune a POLIŢIŞTILOR pentru siguranța rutieră

Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat ieri,...164

22 sep 23:57LocalFosta şefă DSP Tulcea, CONDAMNATĂ pentru ABUZ în SERVICIU

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au dat sentinţa în procesul în care a fost implicată şi fosta...561

22 sep 23:58LocalACCIDENT la ieşire din Cobadin spre Constanţa: Biciclistul a DECEDAT

642

Politică
22 sep 20:57PoliticăCampania de vaccinare în școli, blocată! Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul'

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă...296

22 sep 20:54PoliticăCîțu: AUR are o campanie antivaccinistă

Premierul Florin Cîțu i-a atacat din nou, marți, pe cei din la USR PLUS, despre care a spus că folosesc „metoda...214

22 sep 20:55PoliticăFlorin Cîțu îi ACUZĂ pe useriști că sunt vinovați de VALUL 4: Sunt parteneri cu antivacciniștii de la AUR

296

22 sep 20:56PoliticăAndrei Baciu: „Toate spitalele rămân deschise“

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunţat, luni seară, în exclusivitate la Antena 3, că...296

22 sep 20:55PoliticăOrban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, că trebuie să existe un control civil...262

22 sep 20:56PoliticăTurcan: Am făcut un pas important pentru ca drepturile românilor din străinătate să fie respectate

422

Interviuri
18 sep 00:18InterviuriAdriana CÂMPEANU vrea mai mulți PSIHOLOGI în ȘCOLI

Adriana Câmpeanu, directorul executiv al Direcției Medico-Sociale din cadrul DGAS Constanța se află de trei luni la...1352

17 sep 00:20InterviuriViorel IONESCU își dorește statutul de STAȚIUNE BALNEARĂ pentru HÂRȘOVA! Video

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a fost prezent în studioul Replica, acolo unde, în cadrul unui interviu, a...2111

9 sep 23:12InterviuriMircea DOBRE: Mă uit ca la BÂLCI! Ar trebui să le fie RUȘINE! Video

Mircea Dobre, fost deputat și ministru al Turismului, acum președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din...1182

Monden
22 sep 00:00MondenTori Amos va lansa albumul „Ocean to Ocean” la finalul lunii octombrie

Cântăreaţa şi compozitoarea americană Tori Amos va lansa albumul de studio „Ocean to Ocean” pe 29 octombrie,...45

22 sep 00:00MondenDrake s-a menţinut în fruntea Billboard 200. Metallica a revenit în top 10 după aproximativ trei decenii

„Certified Lover Boy” al cântăreţului Drake s-a menţinut în fruntea clasamentului american al albumelor,...48

22 sep 00:00MondenActorul Chris Rock, diagnosticat cu Covid-19, îndeamnă oamenii să se vaccineze

47

22 sep 00:00MondenUn actor a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021

Billy Porter a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021. MJ Rodriguez a...49

22 sep 00:00MondenTrupa de K-pop sud-coreeană BTS a pledat la ONU pentru dezvoltare durabilă

Cei şapte membri ai celebrei trupe de K-pop sud-coreene BTS au promis luni, în faţa Adunării Generale a ONU, să...46

22 sep 00:00MondenCartoon Forum 2021: Filmul european de animaţie revine la Toulouse în format fizic

43

Mapamond
22 sep 00:00MapamondIndia: Trei tone de heroină provenind din Afganistan au fost confiscate

Aproape trei tone de heroină provenind din Afganistan, în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, au fost...45

22 sep 00:00MapamondComisar European: Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...53

22 sep 00:00MapamondCoronavirus: Republica Cehă a început vaccinarea cu a treia doză

41

Sănătate
22 sep 00:00SănătateCarnea și înlocuitorii de carne: care sunt diferențele nutriționale?

Producătorii de înlocuitori de carne, fabricați din ingrediente vegetale, fac eforturi permanente de a oferi...41

22 sep 00:00SănătateCum să dai gust mâncării dacă ai diabet: sosuri și condimente

Nu te teme să folosești condimente și plante aromatice atunci când gătești, chiar dacă suferi de diabet de tip 2....43

22 sep 00:00Sănătate11 ierburi și condimente pentru sănătatea ta

37

22 sep 00:00SănătateHiperspermia: cauze, simptome, tratament

Hiperspermia este o afecțiune relativ rară în comparație cu alte probleme care afectează sperma. Nu provoacă...42

22 sep 00:00SănătateAcarienii de praf – remedii și soluții împotriva lor

Acarienii de praf nu se pot vedea cu ochiul liber, însă ei sunt cu siguranță prezenți peste tot în locuința ta....40

22 sep 00:00SănătateAlimentele care pot agrava alergia la polen

Primăvara este anotimpul mult așteptat după lunile lungi de iarnă, în care suntem limitați în activitățile în...41

22 sep 00:00SănătateTătaru spune că multe state din UE se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua epidemia

Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că România tot...41

22 sep 00:00SănătateThierry Breton: 'Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA'

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...45

22 sep 00:00SănătateMahler: Un pat la ATI se eliberează doar când pacienții MOR. Va fi extrem de greu

48

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT