REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Chiru: "Băieţii deştepţi" vor să pună mâna pe Portul Constanţa, să-l privatizeze

Chiru: "Băieţii deştepţi" vor să pună mâna pe Portul Constanţa, să-l privatizeze

Replica API 4 aprilie 2012 | 00:00 131

Dispus să-şi dea demisia din PDL, dacă Popa rămâne director

Dispus să-şi dea demisia din PDL, dacă Popa rămâne director

Christian Gigi Chiru s-a întâlnit ieri cu membrii de sindicat din Port, la sediul Primăriei Constănţenilor. Sindicaliştii i-au cerut lui Chiru demiterea lui Aurelian Andrei Popa, din funcţia de director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM). "Am avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii porturilor, care cer demiterea managerului portului, pe care eu personal nu îl pot susţine, pentru că este implicat în două dosare penale. Sunt dispus să îmi dau demisia dacă revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate", a declarat Christian Gigi Chiru, în cadrul întrunirii cu membrii de sindicat din Port. Preşedintele PDL spune că ar fi dispus să recurgă la o astfel de măsură pentru că a aflat din surse sigure că "băieţii deştepţi" de la Bucureşti vor să pună mâna pe Portul Constanţa, să-l privatizeze. "Acest lucru se întâmplă sub ochii complici ai acţionarilor din Portul Constanţa şi se pare că principalul pion este chiar directorul de la CN APM. Vreau să le transmit să ia mâinile de pe Portul Constanţa, pentru că dacă pun mâna pe Port, au în gând restructurarea activităţii şi externalizarea serviciilor. Peste 60% din angajaţi ar urma să fie disponibilizaţi. Solicit aceasta demitere (a lui Popa-n.r.) evident domnului ministru Nazare şi doresc să vă informez că am făcut-o de săptămâna trecută şi în cadrul partidului, către preşedintele Emil Boc. De asemenea, am speranţa ca şi domnul prim-ministru Răzvan Ungureanu va auzi apelul nostru din Constanţa şi va lua o decizie corectă. Jos labele de pe Portul Constanţa, indiferent cine sunt ei şi ce hram poartă!", a menţionat Christian Gigi Chiru. Cât despre protestatari, ei au declarat că au încetat să mai creadă în soluţionarea problemelor din Port. "Am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, o alta cu Aurelian Andrei Popa la sediul Prefecturii. Cu prefectul, cu membrii din Adunarea Generală a Acţionarilor din Port. Suntem pregătiţi să protestăm în fiecare zi, până când directorul nu îşi va da demisia", a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Costel Petre. Membrii de sindicat din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare şi cei din Administraţia Portului Maritim (CN APM) Constanţa strâng semnături pentru declanşarea grevei în Port. Va fi nevoie ca jumătate plus unu dintre membrii de sindicat să îşi dea acordul, pentru ca greva să fie validată. Conform spuselor secretarului Federaţiei Naţională a Sindicatelor Portuare Constanţa, protestele din Port continuă atât cât este nevoie: "Magistraţii de la Tribunal au respins acţiunea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime, privind suspendarea protestelor din Port, de lângă fosta Gară Maritimă. Protestele continuă atât cât este nevoie, până când vom primi un răspuns faţă de solicitările noastre", a precizat, pentru "Replica", Mircea Burlacu. "S-a obţinut aviz de la Primărie să protestăm, până pe 30 aprilie. Protestele continuă, după programul stabilit", ne-a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614