REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Chiru îşi avertizează colegii bârfitori că ar putea fi excluşi din partid

Chiru îşi avertizează colegii bârfitori că ar putea fi excluşi din partid

Replica API 21 mai 2011 | 00:00 127

Stavrositu, preşedinte numit la municipiu - simple speculaţii

Stavrositu, preşedinte numit la municipiu - simple speculaţii

Preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, s-a delimitat vineri, într-o conferinţă de presă, de "bârfele generate de excesul de personalitate al unor colegi care uneori îşi pierd simţul raţiunii". "Îi avertizez pe colegii care aduc acuzaţii organizaţiei că acest lucru nu va fi tolerat, iar cei care vor face jocul PSD de afectare a imaginii PDL riscă să se poziţioneze în afara organizaţiei. Cine va mai aduce acuze în spaţiul public, va suporta consecinţele", a declarat Chiru.

"Iau în calcul toate formele de sancţionare. Prioritară este pregătirea campaniei pentru câştigarea alegerilor din 2012. Toate celelalte preocupări sper să treacă în planul doi", a completat Chiru. Potrivit acestuia, în cel mai scurt timp se vor organiza şi alegerile pentru şefia organizaţiei municipale a PDL Constanţa, spunând că este exclus ca la şefia acesteia să fie direct numită deputata Maria Stavrositu. "Sunt speculaţii, declaraţii fără substanţă (desemnarea deputatei Stavrositu preşedinte interimar la municipiu- n.red.), pentru că statutul partidului prevede alegeri în toate structurile sale. Personal, eu sunt interesat să avem o organizaţie funcţională la municipiu. Şi acum funcţionează, dar pe grupuleţe", a precizat Chiru. Liderul PDL a mai spus că organizaţia Constanţa şi-a câştigat respectul în urma Convenţiei de alegere a noului preşedinte, în faţa ambelor tabere care s-au înfruntat pentru şefia PDL, iar acest lucru va putea fi observat în maxim o lună de zile, fără a spune însă despre ce este vorba.

"Vânzarea casinoului ar fi cea mai mare eroare posibilă"

Pe de altă parte, Chiru a cerut din nou primarului Radu Mazăre să mute primăria în actualul sediu al Muzeului de Arheologie, care a fost special clădit în acest scop, pentru care a şi funcţionat între 1921 şi 1977. În paralel, muzeul ar putea fi mutat în Casinoul Constanţa. "Vânzarea casinoului, doar pentru că primăria nu e capabilă să aloce o sumă infimă, 20-30.000 de euro anual, pentru întreţinerea acestuia, ar fi cea mai mare eroare posibilă", a opinat Chiru.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367