REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Chiru propune suspendarea autorizării construcţiilor pe litoral în următorii ani

Chiru propune suspendarea autorizării construcţiilor pe litoral în următorii ani

Replica API 2 mai 2011 | 00:00 113

Proiect în dezbatere

Proiect în dezbatere

Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa şi şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii, a propus spre analiză, pe de o parte deţinătorilor de unităţi turistice, pe de cealaltă parte autorităţilor statului, iniţierea şi generarea unui act normativ care să oblige autorităţile locale să suspende în următorii ani emiterea de autorizaţii de construire în staţiunile turistice.

"Mă refer mai puţin la autorizaţiile care vizează dotările cu destinaţie de agrement, însă în cazul celorlalte construcţii care vor genera noi capacităţi de cazare sau restaurante să fie suspendate pe o perioadă de câţiva ani. La acest moment se încearcă o valorificare a unităţilor existente de cazare, iar ulterior, după o analiză realistă, vom efectua o evaluare pentru a se stabili dacă se impune realuarea autorizaţiilor de construire", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Christian Gigi Chiru. Cât despre construcţiile dezolante, ai căror proprietari nu sunt de găsit, şeful IJC spune că se pot demola doar acele clădiri care fac obiectul unor exproprieri, cele care au fost realizate fără autorizaţii de construire în staţiunile turistice sau în zona de siguranţă de 300 de metri de la luciul apei spre uscat. Rămâne de văzut dacă distanţa rămâne de 300 de metri, având în vedere noul proiect al guvernanţilor, prin care se doreşte stabilirea respectivei distanţe la 50-150 de metri faţă de mare. Revenind la declaraţiile lui Chiru, acesta a mai spus că proprietarii construcţiilor inestetice de pe litoral, conform regulamentelor de înfrumuseţare şi întreţinere a localităţilor, pot fi sancţionaţi contravenţional de către primari, întrucât aceştia sunt cei care au atribuţii în acest sens.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367