rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 30 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Chirurgii din SUA au transplantat pentru prima dată un rinichi de porc la un om

Pentru prima dată, un rinichi de porc a fost transplantat la un pacient uman, fără a declanșa o respingere imediată de către sistemul imunitar al gazdei, fapt ce reprezintă un progres medical uriaș și care ar putea ajuta în cele din urmă la atenuarea penuriei de organe umane pentru transplant.

Procedura efectuată la spitalul NYU Langone Health din New York a implicat utilizarea unui porc ale cărui gene fuseseră modificate, astfel încât țesuturile acestuia să nu mai conțină o moleculă cunoscută pentru declanșarea respingerii aproape instantanee, relatează CNN, citat de digi24.ro.

Cea care a primit rinichiul de porc a fost o pacientă aflată în moarte cerebrală, cu disfuncții renale, a cărei familie a consimțit experimentul înainte ca aceasta să fie deconectată la aparatele care o țineau în viață, au declarat medicii cercetători pentru Reuters.

Timp de trei zile, noul rinichi a fost atașat de vasele de sânge și menținut în afara corpului pacientei, oferind cercetătorilor ocazia să analizeze procesul.

Rezultatele testelor cu privire la funcțile rinichiului transplantat „au fost destul de normale”, a spus chirurgul Robert Dr Montgomery, cel care a condus studiul.

Rinichiul a produs „cantitatea de urină așteptată” de la un rinichi uman transplantat, a spus el, și nu au existat semne de respingere puternică și precoce.

Nivelul anormal al creatininei primitorului - un indicator al funcției renale slabe - a revenit la normal după transplant, a spus Montgomery.

În Statele Unite, aproape 107.000 de persoane așteaptă în prezent transplanturi de organe, între care peste 90.000 așteaptă un rinichi, potrivit autorității care monitorizează transplanturile. Timpii de așteptare pentru un rinichi sunt cuprinși între trei și cinci ani.

Cercetătorii lucrează de zeci de ani la posibilitatea utilizării organelor de animale pentru transplanturi, dar s-au lovit de respingerea imediată a acestora de către corpul uman.

Echipa lui Montgomery a stabilit că eliminarea unei gene specifice a porcului ar preveni problema.

Porcul modificat genetic, numit GalSafe, a fost dezvoltat de United Therapeutics Corp's Revivicor, iar experimentul a fost aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA în decembrie 2020.

Produsele medicale dezvoltate la porci ar necesita în continuare aprobarea specială a FDA înainte de a fi utilizate pe oameni, a spus agenția.

Alți cercetători analizează posibilitatea utilizării altor componente ale porcilor GalSafe, cum ar fi valvele cardiace sau grefele de piele, pentru transplantul la pacienții umani.

Montgomery spune că acest experiment este deosebit de important și ar putea să conducă în 1-2 ani la studii finale, care ar implica transpantul de rinichi la pacienți în stadiu terminal.

Experimentul actual a implicat un singur transplant, iar rinichiul a fost păstrat doar trei zile, astfel încât orice studii viitoare ar putea evidenția noi bariere care vor trebui depășite, a mai spus Montgomery.

vineri, 22 octombrie 2021246
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort de 35 de ani
Comentarii
mai mult...Sănătate
30 noi 16:59SănătatePfizer BioNTech anunță un NOU VACCIN pentru Omicron

Alianţa Pfizer-BioNTech a decis să accelereze producerea unei doze specifice ”booster” de vaccin împotriva...400

30 noi 00:00SănătateCe suplimente pot fi utile pentru tiroida?190
30 noi 00:00SănătateCum să combați dependența de zahăr în 5 zile171
30 noi 14:39SănătateUn tip de durere cronică, asociat cu apariția demenței

Un tip de durere cronică este asociat cu un risc crescut de apariție a tuturor tipurilor de demență, inclusiv a...205

30 noi 00:00SănătateMicronoduli pulmonari: simptome, cauze, tratament201
30 noi 00:00SănătateRafila: Cum ar putea fi accelerată vaccinarea împotriva COVID?150
30 noi 00:00SănătatePlanta care ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă din America de Sud ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii, au stabilit cercetătorii de la...167

30 noi 00:00SănătateUn român, profesor de Boli Infecțioase, stabilit în SUA, spulberă toate veștile bune despre Omicron316
30 noi 00:00SănătateGCS: Niciun oraş cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori142
30 noi 14:24SănătateOMS s-a pronunțat: Cine amenință mai tare, între Delta și Omicron

Lumea este în alertă din cauza noii tulpini Omicron, însă majoritatea infecțiilor actuale COVID se datorează în...628

30 noi 14:25SănătateOctavian Jurma: ”Probabilitatea ca Omicron sa ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100%”638
30 noi 14:23SănătateCoronavirus: Testele PCR, valabile pentru detectarea variantei Omicron. Ce se întâmplă cu celelalte teste485
Vremea
2.4°2.4° - 4.9° marţi, 30 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 9.14 m/s
Presiune: 1007 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
30 noi 00:00SportFotbal: Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick ca antrenor interimar

Echipa engleză de fotbal Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick în funcţia de antrenor interimat...192

30 noi 00:09SportNeymar de la PSG, indisponibil opt săptămâni după accidentarea de la gleznă

Atacantul brazilian Neymar va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni după entorsa la gleznă suferită...246

30 noi 00:00SportFotbal: FIFA a anunţat 11 candidaţi la câştigarea Premiului Puskas

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, luni, care sunt cei 11 candidaţi la câştigarea Premiului...178

30 noi 00:10SportFotbal: Harry Kane au invitat doi fani la meciul cu Brentford

Doi fani ai echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, care au călătorit 34 de ore din Texas pentru a-i vedea pe...202

Local
30 noi 11:31LocalA CRESCUT numărul SALARIAȚILOR… dar și cel al ȘOMERILOR

Cu toate că pandemia de Coronavirus a îngreunat procesul căutării unui loc de muncă, iată că, potrivit...498

30 noi 22:59LocalObiceiuri şi tradiţii de Sfântul Andrei

Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandrei, cum mai este cunoscută în popor, se înscrie în...936

30 noi 22:59LocalProgramul IPS Teodosie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

696

30 noi 22:56LocalIncendiu la ieșire din localitatea Cuza Vodă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 29 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea...273

30 noi 22:56LocalCoronavirus: 6 NOI DECESE, la Constanța

Până luni, 29 noiembrie a.c., 56.382 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...540

30 noi 22:58LocalPersoanele fără certificat verde pot să asiste la ceremonia de Ziua Națională

Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea...542

30 noi 00:01LocalTraficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!

Repetiția generală pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie a avut loc luni, astăzi, în intervalul orar...2547

30 noi 22:59LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,76!

Până luni, 29 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.778.045 de cazuri de infectare cu noul...1565

30 noi 22:59LocalMeniu special de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în spitalele constănțene

484

Politică
30 noi 00:00PoliticăAurescu, despre relevanţa dobândită de Uniunea pentru Mediterana, la Forumul Regional de la Barcelona

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Regional...161

30 noi 00:00PoliticăNicolae Ciucă, vizită fulger la fermierii români: 'Au nevoie de ajutor'

Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, au...293

30 noi 00:00PoliticăCristian Diaconescu anunță înființarea unei comisii pentru aplicarea PNRR

180

30 noi 21:16PoliticăAlexandru Rafila, poziție fermă: 'Nu renunţăm la impunerea certificatului verde la serviciu'

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică, la Antena 3, că nu se va renunţa la impunerea...692

30 noi 19:03PoliticăSorin Cîmpeanu lămurește problema testelor dezasamblate: ”Nu este niciun haos!”

Haosul continuă în privința testelor de salivă pentru elevi. Nimeni nu știe cine va asambla componentele testelor...287

30 noi 19:04PoliticăIlie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

322

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3037

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1747

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1435

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4823

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2289

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2312

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1732

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3450

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3169

Monden
30 noi 00:00MondenViaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate

Viaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate, potrivit Reuters. Biografia...169

30 noi 00:00MondenVedeta premiilor Goya este Satira 'El buen patrón', cu Javier Bardem în rol principal

Satira „El buen patrón”, regizată de Fernando León de Aranoa, cu Javier Bardem în rol principal, a obţinut un...139

30 noi 00:00MondenMatthew McConaughey nu-şi prezintă, deocamdată, candidatura pentru funcţia de guvernator al Texasului

156

30 noi 15:16MondenAlec Baldwin, actorul care a ucis accidental o cineastă pe platourile de filmare, şi-a angajat un avocat

Actorul american Alec Baldwin, vizat de două plângeri pentru că a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna...197

30 noi 00:00MondenTom Cruise, cascadorie impresionantă pe aripa unui avion de război pentru 'Mission: Impossible 8'

Tom Cruise a realizat o cascadorie impresionantă pe aripa unui avion din al Doilea Război Mondial în timp ce face...201

30 noi 00:00MondenGeorge Clooney despre accidentul din 2018: 'Aşteptam să mor'

George Clooney, 60 de ani, a crezut că va muri în vara anului 2018, pe o stradă din Sardinia. Aflat pe un scooter, el...190

30 noi 00:00Monden„Encanto“ reuşeşte să fascineze publicul şi se clasează pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Magia noii pepite Disney, "Encanto", a reuşit să farmece publicul, asigurându-i locul fruntaş la box-office-ul...152

30 noi 19:03MondenRomâncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia

O româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. "Sunt o fată simplă, determinată,...429

30 noi 19:04MondenA murit designerul Virgil Abloh, creator al colecţiilor pentru bărbaţi Louis Vuitton

432

Mapamond
30 noi 14:45MapamondUn migrant a zburat trei ore în trenul de aterizare al unui avion și a supraviețuit. VIDEO

Un migrant care s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines a...883

30 noi 14:46MapamondZeci de mii de oameni au protestat din nou în Austria împotriva vaccinării obligatorii anti-Covid

Zeci de mii de persoane au protestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii, o măsură pe care cancelarul...328

30 noi 14:46MapamondGermania confirmă trei cazuri de infectare cu Omicron

305

30 noi 14:43MapamondCredincioşii eleni, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a...302

30 noi 14:44MapamondAutoritățile olandeze au depistat 13 cazuri de Omicron la pasagerii veniți din Africa de Sud

Autoritățile sanitare olandeze au declarat duminică că 13 cazuri de noua variantă de coronavirus Omicron au fost...313

30 noi 14:44MapamondReferendum în Elveția pentru eliminarea certificatului verde

474

Sănătate
30 noi 00:00SănătatePlanta care ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă din America de Sud ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii, au stabilit cercetătorii de la...167

30 noi 00:00SănătateUn român, profesor de Boli Infecțioase, stabilit în SUA, spulberă toate veștile bune despre Omicron

Un specialist român stabilit în SUA avertizează asupra evoluției noii tulpini a virusului SARS CoV-2 și spune că...316

30 noi 00:00SănătateGCS: Niciun oraş cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori

142

30 noi 14:39SănătateUn tip de durere cronică, asociat cu apariția demenței

Un tip de durere cronică este asociat cu un risc crescut de apariție a tuturor tipurilor de demență, inclusiv a...205

30 noi 00:00SănătateMicronoduli pulmonari: simptome, cauze, tratament

Un nodul pulmonar reprezintă o creștere anormală care se formează într-un plămân sau în ambii. Mulți oameni au...201

30 noi 00:00SănătateRafila: Cum ar putea fi accelerată vaccinarea împotriva COVID?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că acest sentiment de impunere a vaccinării trebuie să dispară...150

30 noi 14:24SănătateOMS s-a pronunțat: Cine amenință mai tare, între Delta și Omicron

Lumea este în alertă din cauza noii tulpini Omicron, însă majoritatea infecțiilor actuale COVID se datorează în...628

30 noi 14:25SănătateOctavian Jurma: ”Probabilitatea ca Omicron sa ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100%”

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că tulpina Omicron va ajunge în România, cu siguranță, în luna...638

30 noi 14:23SănătateCoronavirus: Testele PCR, valabile pentru detectarea variantei Omicron. Ce se întâmplă cu celelalte teste

485

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT