REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Chris Pratt s-a căsătorit cu una dintre fiicele actorului Arnold Schwarzenegger

Chris Pratt s-a căsătorit cu una dintre fiicele actorului Arnold Schwarzenegger

Replica API 11 iunie 2019 | 00:00 351

Chris Pratt şi Katherine Schwarzenegger

Actorul american Chris Pratt s-a căsătorit cu Katherine Schwarzenegger, fiica cea mare a starului hollywoodian Arnold Schwarzenegger, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă în California, informează cnn.com.

Chris Pratt, în vârstă de 39 de ani, şi Katherine Schwarzenegger, în vârstă de 29 de ani, şi-au anunţat căsătoria prin intermediul unui mesaj publicat sâmbătă pe Instagram.

Ceremonia a avut loc în Montecito, California, a dezvăluit pentru CNN o sursă din anturajul actorului Chris Pratt.

Ţinutele purtate de tinerii căsătoriţi au fost realizate de designerul de modă Georgio Armani.

Chris Pratt şi Katherine Schwarzenegger şi-au anunţat logodna în luna ianuarie, după o relaţie de câteva luni.

Katherine este primul dintre cei patru copii pe care Arnold Schwarzenegger, actor şi fost guvernator al statului California, îi are cu jurnalista Maria Shriver, o nepoată a fostului preşedinte american John F. Kennedy.

Chris Pratt, cunoscut pentru rolurile interpretate în producţii precum "Guardians of the Galaxy", "Jurassic World" şi "Parks and Recreation", are deja un fiu, Jack, cu prima lui soţie, actriţa Anna Faris. Cei doi actori s-au despărţit în 2017 după o căsnicie care a durat opt ani.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ii recomandam sa nu il supere pe socru.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218