rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Christian Bale renunţă la modificările corporale severe: ''Moartea m-a privit în faţă''

Christian Bale

Actorul galez Christian Bale, renumit pentru transformările sale fizice uluitoare în anumite roluri, pentru care a fost nevoit de mai multe ori de-a lungul anilor să slăbească sau să se îngraşe foarte mult, a spus că va renunţa la aceste modificări corporale severe, deoarece ''moartea l-a privit în faţă'', a relatat duminică Press Association.

Protagonistul filmului "The Dark Knight" este din nou de nerecunoscut, după ce s-a îngrăşat câteva zeci de kilograme pentru cel mai recent rol al său, fostul vicepreşedinte american Dick Cheney din filmul "Vice", însă a declarat că aceste fluctuaţii ale greutăţii sale corporale trebuie să înceteze.

În trecut, starul galez a trecut printr-o îngrăşare extremă pentru rolurile din filmele "American Hustle" şi "The Big Short" şi a slăbit extrem de mult, până a ajuns la greutatea de 57 de kilograme pentru rolul din "The Machinist". De asemenea, Christian Bale a urmat un regim alimentar special, dublat de exerciţii fizice intense, pentru a avea un fizic deosebit de atletic în trilogia "The Dark Knight", în care a interpretat personajul Batman.

Într-un interviu publicat în suplimentul de Cultură al publicaţiei Sunday Times, Christian Bale a făcut următoarea dezvăluire: "Nu pot continua să fac asta. Chiar nu mai pot. Moartea m-a privit în faţă".

În timpul transformării sale fizice pentru rolul din "Vice", Christian Bale i-a telefonat actorului Gary Oldman, pentru a îl întreba câte kilograme s-a îngrăşat pentru rolul Winston Churchill din drama "The Darkest Hour" - cu care starul englez a câştigat premiul Oscar -, iar acesta i-a spus că nu a fost nevoit să se îngraşe deloc.

"Până acum am slăbit 9 kilograme. Apoi am spus: 'Stai puţin - Niciun kilogram?'. M-am simţit ca un papagal, apoi mi-am spus: 'Sunt pe acest drum, voi continua să merg mai departe'", a relatat Christian Bale.

El a adăugat că îi pare rău pentru soţia lui, modelul Sibi Blazic, care trebuie să se obişnuiască cu schimbările sale fizice: "Însă indiferent de ce se va întâmpla, soţia mea le-a văzut deja pe toate". Starul galez spune că noul său aspect corpolent este admirat însă de fiul lui, Joseph, în vârstă de patru ani.

Întrebat dacă şi-ar dori să interpreteze pe marele ecran şi alţi politicieni, precum Boris Johnson, starul galez a declarat că soţia lui i-ar interzice un astfel de rol: "Ea ar spune: 'Nu, nu vom juca acel rol. Un astfel de om nu va intra în casa mea'".

Graţie rolului din "Vice", actorul Christian Bale a câştigat la începutul lunii ianuarie cel de-al doilea Glob de Aur din cariera sa, impunându-se la categoria "cel mai bun actor într-un film - comedie/musical". Starul galez a câştigat un Glob de Aur şi în 2011 cu rolul secundar din filmul "The Fighter".

AGERPRES

marţi, 22 ianuarie 2019410
Comentarii
mai mult...Monden
23 feb 00:00MondenMoştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO. Actul are legătură cu concertul de la Bucureşti

Moştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO şi cer 100 de milioane de dolari ca daune pentru filmul...210

23 feb 00:00MondenAndreea Marin, într-o ţinută transparentă la cea mai recentă apariţie272
23 feb 00:00MondenCum arată fiul „neştiut“ al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 17 ani239
23 feb 00:00MondenRăzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg

Vedetele autohtone s-au pregătit ca pentru adevăratele premii Oscar la petrecerea Ok! Goldent Night de miercuri (20...203

23 feb 00:00MondenFerma 2019. Carmen Negoiță a părăsit competiția după ce „a fost bătută“ de Miss România230
23 feb 00:00MondenMinculescu a bruscat un copil care voia autograf: „Băi, frate, nu vezi că abia am terminat de cântat!“237
23 feb 00:00MondenActorul din „Empire” ar fi plătit 3.500 de dolari, ca să însceneze un atac împotriva sa, pentru că era nemulţumit de salariu

Actorul Jussie Smollett, din serialul ”Empire”, a plătit 3.500 de dolari ca să însceneze un atac împotriva sa cu...166

23 feb 00:00MondenMarile dueluri ale galei Oscar 2019: "Green Book"-"Roma", Rami Malek-Christian Bale, Olivia Colman-Glenn Close172
23 feb 00:00MondenOSCAR2019 - O gală marcată deja de controverse, dar cu un posibil prezentator surpriză şi multe vedete pe scenă204
23 feb 00:00Monden„How to Train Your Dragon“ domină afişele cinematografelor din SUA

Cel de-al treilea episod al seriei de animaţie 'How to Train Your Dragon' domină afişele cinematografelor din SUA...170

23 feb 00:00MondenFemeile şi minorităţile sunt în continuare subreprezentate la Hollywood138
23 feb 00:00MondenPeter Tork, basistul grupului The Monkees, a murit la vârsta de 77 de ani141
Vremea
-5°-5° - -4° sâmbătă, 23 februarie 2019
nori împrăștiațiUmiditate: 100%
Vânt: 9.52 m/s din NNE
Presiune: 1033.94 milibari

Loto
6/4991120242633
5/4092328293139
joker151323372
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 feb 00:00SportConsilierii locali municipali, convocați în ședință - iată ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 februarie 2019, ora 12.00,...827

22 feb 00:00SportBenfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes, calificate în optimile Europa League

Benfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes sunt ultimele echipe...389

22 feb 00:53SportArsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au calificat în optimile de finală

Arsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au...383

22 feb 00:00SportCâți bani a câștigat Simona Halep după eliminarea de la Dubai

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Dubai de elvețianca...1745

Local
23 feb 00:00LocalALCOOLEMII RECORD la Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 22 februarie a.c., ora 3.40, au depistat o femeie, în...569

23 feb 00:59LocalVÂNT PUTERNIC! A fost smulsă o bucată de tablă din acoperișul unui bloc

De altfel, în orașul Constanța vântul puternic a smuls, vineri seara, o bucată din acoperișul unui bloc. Pentru...2033

23 feb 03:04LocalUn tulcean BEAT și FĂRĂ PERMIS a provocat un accident rutier la Constanța

Ionuț Mihai a fost prezenat instanței de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de...1679

23 feb 03:04LocalAu abandonat barca pneumatică într-un canal când au văzut polițiștii

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Tulcea, împreună cu polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Murighiol,...478

23 feb 03:05LocalPovestea lui Ms. Bean de la Techirghiol. De peste 20 de ani, într-un centru de recuperare

Cei care au participat, în ultimii ani, la spectacolele organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială l-au...808

23 feb 03:06LocalTânăr prins cu un joint asupra sa!

O patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 3 a depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani,...430

23 feb 03:09LocalUn bărbat BEAT și-a AGRESAT IUBITA la Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție, la data de 21 februarie a.c.,ora 22.30, au fost sesizați de către o...495

23 feb 02:45LocalTraficant de COCAINĂ și MARIJUANA, prins la Constanța, în zona gării! Venise la DISTRACȚIE!

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța cu sprijinul lucrătorilor Serviciului...2569

23 feb 02:44LocalPERCHEZIȚII: patru tineri din Constanța au FURAT un AUDI ca să ajungă mai repede la SPARGERI!

Patru indivizi din Mihail Kogălniceanu, fiind vorba despre Mihalache Bănică (31 ani), Ionel Cristinel Petre (29 ani),...2499

23 feb 03:07LocalRESTRICȚII de circulație în Constanța. Vezi pe ce străzi NU se circulă!

Luni, 25 februarie, de la ora 19:00, se va desfășura meciul internațional de handbal masculin dintre H.C. Dobrogea...576

Politică
23 feb 00:00PoliticăDe trei ani comuna Horia nu a mai primit fonduri de la bugetul de stat

Primarul comunei Horia, Gigel Sava, a precizat că taxele şi impozitele locale pentru anul 2019, au fost aprobate din...362

23 feb 00:00PoliticăPreședinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă: Luăm în calcul candidatura lui Micu la Primăria Tuzla

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a confirmat pentru Replica faptul că Florian Constantin Micu, fostul...268

23 feb 03:09PoliticăPrimăria Constanța anunță că RATC introduce pe traseu un nou lot de autobuze

Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că introduce în circulație cel de al...307

23 feb 00:00PoliticăDragnea, discurs la Congresul socialiştilor europeni de la Madrid: Dreapta foloseşte instituţiile de forţă în România

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, la Congresul socialiştilor europeni, că Dreapta europeană a...286

23 feb 16:22PoliticăCE PALMĂ pentru Micu! Boroianu: ‘Dacă va îndeplini condiția să nu aibă o condamnare, atunci discutăm dacă va candida din partea PNL la primărie’

Liberalii constănțeni s-au reunit, vineri, în ședință a Biroului Permanent Județean, fiind discutate mai multe...1088

23 feb 02:59PoliticăPNL Constanța: „Primarii din județ sunt DISPERAȚI ca urmare a Ordonanței 114“

Primarii din județ sunt disperați, după ce a fost dată Ordonanța 114 privind creșterea salariilor în...1095

23 feb 03:07PoliticăTăriceanu: Şi la ALDE şi la PSD există o idee de a merge pe liste separate la europarlamentare

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, că atât în partidul său, cât şi în PSD, ideea...257

23 feb 03:03PoliticăPreşedintele Iohannis a sesizat legea bugetului de stat pe 2019 la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de...254

23 feb 03:04PoliticăDocumente de urbanism pentru lucrările de la Spitalul Judeţean Constanţa

Municipalitatea constănţeană a emis un certificat de urbanism pentru una dintre lucrările care urmează să se...325

23 feb 03:08PoliticăICCJ a amânat pronunțarea în cel de-al doilea dosar al lui Mazăre

În acelaşi dosar, sunt judecaţi fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de...744

Mapamond
23 feb 00:00MapamondPartidul Socialiştilor Europeni se reuneşte în Congres la Madrid

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) se reuneşte în Congres vineri şi sâmbătă la Madrid, pentru a-şi susţine...157

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Liderii blocului ACUM au prezentat probe după ce au susţinut că au fost otrăviţi cu mercur

Liderii Blocului electoral ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au prezentat ziarului Newsmaker...182

23 feb 00:00MapamondSUA: Foşti comandanţi militari cer Congresului să adopte legea privind verificarea antecedentelor vânzărilor de arme

Cel puţin 12 foşti comandanţi şi consilieri militari, ale căror cariere s-au întins atât în timpul...162

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Blocată între Rusia şi UE, Republica Moldova îşi alege duminică parlamentarii

Blocaţi între Rusia şi Uniunea Europeană (UE), divizaţi în ceea ce priveşte orientarea pe care trebuie să o ia...188

23 feb 00:00MapamondSUA anunţă menţinerea a 200 de soldaţi în Siria

Statele Unite au informat joi că vor menţine în final circa 200 de soldaţi în Siria, câteva săptămâni după ce...172

23 feb 00:00MapamondItalia vrea să le permită cetăţenilor să propună legi în Parlament

Camera Deputaţilor din Italia, dominată de populiştii din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Liga...161

23 feb 00:00MapamondSituaţie critică în poliţia germană după pierderea unor dovezi privind o reţea de pornografie infantilă

O echipă de investigaţie specială efectuează cercetări după ce 155 de dispozitive de stocare a unor date folosite...183

23 feb 00:00MapamondAustralia: Închisoare pe viaţă pentru şoferul care a intrat cu maşina în pietoni în 2017 la Melbourne

Un şofer dezaxat care a ucis şase oameni în ianuarie 2017 la Melbourne intrând cu maşina în mulţime a fost...171

23 feb 00:00MapamondSUA: Fiii lui "El Chapo", inculpaţi pentru trafic de droguri

Fiii faimosului şef al cartelului drogurilor din Mexic, El Chapo, au fost inculpaţi la rândul lor pentru trafic de...187

23 feb 00:00MapamondVenezuela: Ajutorul american a ajuns în Curaçao

Un avion transportând alimente şi medicamente, trimise de Statele Unite şi destinate Venezuelei, a aterizat marţi pe...199

Sănătate
21 feb 00:38SănătateDr. Aneta Tomescu: 'În lupta împotrivei CANCERULUI DE COL UTERIN, vaccinarea anti-HPV și testul Babeș Papanicolau au un rol esențial!'

Săptămânal, cel puțin două femei sunt depistate cu cancer de col uterin în Constanța. Iar cele mai multe paciente...4769

21 feb 02:56SănătateConstanța, în topul județelor cu cei mai mulți MORȚI confirmați cu GRIPĂ!

Specialiștii Centrului Național de Boli Transmisibile arată că, la nivelul țării, activitatea gripală are un...1741

21 feb 02:56SănătatePlanuri de viitor pentru Registrul Național al Cancerelor la Copil

...316

18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...633

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...996

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1606

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...904

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1250

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1410

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2622