REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

"Cină interactivă", eveniment organizat de Universitatea Ovidius

"Cină interactivă", eveniment organizat de Universitatea Ovidius

Replica API 11 iunie 2014 | 00:00 299

Ediţia II

Ediţia II

Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa a organizat recent evenimentul anual "Cina interactivă". Aflat la a doua ediţie, evenimentul a prilejuit întâlnirea studenţilor din anii terminali de la licenţă şi masterat cu membrii din conducerea unor firme reprezentative din zona noastră: Banca Comercială Română; BRISE GROUP SRL; Otto Broker; Phoenicia Holiday Resort; PricewaterhouseCoopers; Grup Servicii Petroliere SA - GSP şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa. Cele şapte firme participante la "Cina interactivă" au selectat studenţii în funcţie de CV-ul acestora. Dialogul cu cei aproximativ 30 de studenţi s-a concretizat într-un schimb util de informaţii şi de idei. Pe de o parte, studenţii au avut şansa să se informeze mai bine cu privire la firma care îi interesează, iar pe de altă parte reprezentantul firmei a avut posibilitatea să identifice studenţii cu potenţial, pe care ar putea să-i angreneze în viitor în activitatea companiei (internship, angajare etc.).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218