REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Cine este marele câștigător al finalei iUmor? A plecat acasă cu 20.000 de euro!

Cine este marele câștigător al finalei iUmor? A plecat acasă cu 20.000 de euro!

Replica API 16 decembrie 2019 | 00:00 334

Cheloo, Delia şi Mihai Bendeac

Foto: Antena 1

iUmor a adus din nou pe micile ecrane multă bună dispoziție în rândul telespectatorilor, care au așteptat până la finalul emisiunii pentru a se decide marele câștigător. Vineri, 13 decembrie, rețeta serii a fost una obișnuită, plină de amuzament „picant” și glume, unele nesărate, ce-i drept, care i-au pus pe cei trei jurați în dificultate.

Cel mai urmărit show de umor din România a ajuns la marea finală, care a fost difuzată vineri seara, 13 decembrie. 12 concurenți s-au luptat pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro, iar „bătălia” nu a fost deloc una ușoară. Au existat însă câteva numere care s-au evidențiat și care au adus zâmbete largi pe chipurile juraților și multe complimente pentru cei ce au reușit „performanța”. Câștigătorul este Mukinka Chibanga, un comediant african crescut în Belgia care acum locuieşte în România.

De-a lungul celui de-al șaptelea sezon, după 11 ediții de audiții, jurații au avut parte de numere foarte amuzante, dar și de momente mai puțin plăcute, care le-au pus Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo răbdarea la încercare. Nici în finală nu au scăpat de astfel de momente, ceea ce a stârnit reacții din partea celor 3 jurați, care au aruncat și cu critici la adresa concurenților care au venit mai puțin pregătiți.

Mukinka Chibanga

„Îmi pare rău, dar tu în seara asta nu ai fost un om de stand-up”, „Nu ești de finală”, au fost doar câteva dintre replicile pe care niciun concurent nu își dorea să le audă în marea finală, destrămându-le astfel visul de a pune mâna pe marele premiu. Totuși, cei trei au fost și impresionați: „Tinzi să ajungi un comediant de mare valoare. Mi s-a părut că tot spațiul acesta a fost al tău, ai făcut ceva special, ești născut să faci asta”, “Sunt șocat de cât umor are acest băiat! Este un om inteligent și vesel, care chiar știe să construiască un număr de stand-up!”. Laude au fost și la adresa câștigătorului, Mukinka Chibanga, Cheloo fiind cel mai impresionat.

Cei 12 concurenți care și-au disputat marele premiu prin numere de stand-up, magie, trap, rap, glume scurte sau mimă cu sunete cu care vor încerca să obțină simpatia juraților au fost: Mukinka, Dan Țuțu, Silviu Gherman, Mario Lopez, George Țintă, Alex Șerban, Trupa HA-RAP, Adrian și Andrei, Eduard și Bianca, Cristian DeNis, Bogdan Călin și Patrick Cottet. În cele din urmă, autoironia lui Mukinka a fost câștigătoare, iar marele premiu cum nu se putea mai potrivit, căci în luna ianuarie concurentul va deveni tată de fată.

Concurenții care au obținut 3 "Thumbs up" au intrat la votul publicului. În cadrul finalei iUmor, telespectatorii au putut vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin vot prin SMS la 1313 marele câștigător, care a plecat acasă cu marele premiu, în valoare de 20.000 de euro.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102