REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cine ia 50 de miliarde ca să peticească doi kilometri de drum din Constanţa

Cine ia 50 de miliarde ca să peticească doi kilometri de drum din Constanţa

Replica API 13 ianuarie 2012 | 00:00 174

Noii regi ai asfaltului vin tare din urmă

Noii regi ai asfaltului vin tare din urmă

O firmă bucureşteană, deţinută de afacerişti din noua generaţie de regi ai asfaltului, ţinând cont de talentul dovedit la a se lipi de contracte extrem de bănoase cu statul, va încasa aproape 50 de miliarde de lei vechi doar pentru a petici doi kilometri de drum. Este vorba despre consolidarea şi refacerea sistemului rutier a porţiunii de pe DN 2A cuprinsă între km 190+750 şi km 192+750, pentru care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va plăti 4.801.530,36 lei, fără TVA, în urma unui contract atribuit pe 2 decembrie 2011. Firma câştigătoare, singura dealtfel care s-a prezentat la licitaţie, se numeşte Straco Grup SRL, din Bucureşti. Societatea este deţinută de Vlad Vameşu (20%) şi fraţii Alexandru (37,5%) şi Traian Horpos (27,5%), fiind una din favoritele autorităţilor din ultimii ani, atunci când vine vorba despre acest gen de lucrări. Ca dovadă în acest sens stau informaţiile financiare, afacerile Straco Grup explodând în ultimii ani. Astfel, dacă în 2007 firma declara o cifră de afaceri de 72.761.074 şi un profit incredibil, de 14.379.141 lei, în 2010 Straco Grup înregistra afaceri de 213.413.851 lei şi un profit net de 2.051.273 lei. Conform site-ului firmei, portofoliul de lucrări este format numai din contracte pe bani publici, în valoare de peste 250 milioane euro. Printre acestea se numără construcţia variantei de ocolire Deva-Orăştie, în valoare de 71 milioane euro, construcţia autostrăzii Orăştie - Sibiu, lotul doi, cu o valoare de 90 milioane euro, sau lucrări de modernizare a drumurilor din judeţul Ilfov, în valoare de 43 milioane euro. În perioada 2007-2010, firma a primit numeroase contracte de la Ministerul Transporturilor, în special în mandatul lui Radu Berceanu, printre care cele pentru deszăpezirea autostrăzilor A1 şi A2. Schema de succes a celor de la Straco pare să fie simplă, potrivit unor surse apropiate procedurilor de licitaţie. Ar fi vorba despre garanţia de participare, sume exorbitante uneori, fapt ce împiedică apariţia unor alţi concurenţi ambiţioşi, dar mai la început de drum.

Cristian ANTON, Florin ILIESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218