Cine mai crede că educația este GRATUITĂ? Părinții aduc peste 3.000 de lei de acasă, pe an, pentru fondul clasei și rechizite!

Peste 3.000 de lei cheltuiesc părinții, anual, pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne educația „gratuită” a copiilor lor. Aceasta este concluzia unui raport sociologic realizat de organizația Salvații Copiii, care mai arată că suma medie s-a dublat comparativ cu anul 2010.

Finanțarea deficitară a învățământului, multiplele reforme începute și abandonate pe traseu au făcut ca, în doar opt ani, costurile ascunse ale educației să se dubleze: în medie, de la 1.490 lei per copil la 3.093 lei, potrivit ultimei cercetări realizate de Salvați Copiii România. Decontul îl plătesc părinții, iar copiii ale căror familii nu au resursele financiare necesare sunt mult mai vulnerabili și discriminați din start.

În 2010, studiul realizat de Organizația Salvați Copiii arăta că educația este, în România, gratuită doar în teorie. În practică, părinții erau nevoiți să achite costuri care nuapăreau în nicio Lege și reformă a educației și pentru care, în proporție covârșitoare, nu primeau nicio chitanță. În medie, suma pe care elevul o aducea de acasă, pentru a beneficia de educație, era, atunci, de 1.490 de lei.

La opt ani distanță, cu o săptămână înaintea începerii unui nou an școlar, suma pe care părinții trebuie să o aloce suplimentar este dublă: 3.093 de lei costă anual, în medie, educaţia „gratuită” a copilului, arată datele de teren procesate de Salvați Copiii, într-un nou raport sociologic, iar valorile sunt mai mari în mediul urban faţă de rural (3.351 lei faţă de 2.757 lei). În ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în gimnazial 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei.

Ce trebuie să plătească, în plus, un elev, pentru a primi educație

Cei mai mulți bani pe care părinții îi scot din buzunar pentru ca elevul să primească educație de calitate se duc pe materiale didactice –rechizite, dotarea sălilor de clasă, manuale. Lipsa resurselor umane, calitatea precară a materialelor didactice și starea critică în care se află școlile – de la tavane și bănci până la pază și dotarea laboratoarelor – i-au determinat pe părinți să dubleze și efortul pedagogic, prin meditații contra cost.

Față de 2010, procentul celor care apelează la meditaţii plătite la materiile studiate în şcoală (nu au fost incluse aici cursuri extracurriculare) a crescut de la 24% la 40%, iar costul acestora a crescut și el, pe măsura inflației: de la aproximativ 1.350 de lei media anuală în 2010, la peste 1.850 lei în 2018. Procentul variază de la aproximativ 19% dintre elevii din ciclul primar la 56% dintre liceeni. Fondul clasei rămâne unul dintre costurile neoficiale ale educației: deși procentul părinților care îl achită a scăzut, el rămâne o constantă a școlii românești: 56% dintre părinţi, comparativ cu 72% în 2010, contribuie la acest fond.

Aproximativ 2 din 10 părinţi afirmă că fondul clasei este o contribuţie obligatorie, dar cei mai mulți nu sunt consultați în privința destinației acestor bani. Aproximativ 46% dintre părinți indică, totuși, cheltuieli cu materiale didactice sau amenajarea sălilor de clasă. Fondului clasei i se adaugă, pentru 28% dintre părinți, și un alt ”fond”, al școlii, care crește semnificativ costul ascuns al educației. Ponderea părinţilor care afirmă că li s-au cerut sume de bani pentru înscrierea copilului la şcoală, acordarea de note, promovarea examenelor sau protocol la examene a scăzut semnificativ comparativ cu 2010, de la valori de aproximativ 5% din total, la valori sub 1%.

Au apărut și categorii noi de costuri, cum sunt cele asociate programelor de after school, a căror incidenţă era semnificativ mai scăzută acum opt ani. Deşi incidenţa este relativ scăzută şi acum, în jurul valorii de 10%, acolo unde apar reprezintă a doua categorie de cost în ordinea importanţei. Mai mult decât atât, aproximativ 90% dintre părinţii ai căror copii sunt parte a astfel de programe, suportă integral costurile, indiferent că sunt desfăşurate în instituţii publice sau private. De altfel, costul ridicat al acestor programe reprezintă una dintre problemele majore ale sistemului educațional românesc, cauzând discriminări succesive și vulnerabilizarea suplimentară a copiilor care provin din medii socio-economice vulnerabile.

„Accesul egal al copiilor la educație de calitate este un beneficiu pentru întreaga societate. De aceea, condiționarea financiară a participării la programe de suport educațional constituie un factor de discriminare extrem de grav, pentru că sunt astfel dezavantajați tocmai acei copii care au nevoie de ajutor. În acest fel, decalajele sunt adâncite, iar sărăcia educațională devine un statut social permanent. Singura cale de a garanta integrarea socială de calitate este accesul la educație. Salvați Copiii face eforturi constante pentru ca programul Școala după Școală să fie implementat la nivel național, cu prioritate crescută acolo unde sunt copii care au nevoie de tot suportul pedagogic pentru a putea rămâne în școală.Educația nu trebuie să fie un lux, ci, așa cum prevede și legea, un drept universal și neîngrădit, pentru toți copiii”, spune Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv Salvaţi Copiii România.

F.B.