REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Cine şi de ce îl ţine în braţe pe incompetentul Mitrea de la Apele Române?

Cine şi de ce îl ţine în braţe pe incompetentul Mitrea de la Apele Române?

Replica API 20 iunie 2011 | 00:00 97

Plajele litoralului românesc, pline de alge

Plajele litoralului românesc, pline de alge

Este un mister cum reuşeşte directorul general al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, să rămână bine "înşurubat" în funcţie, de vreme ce a arătat, şi în acest sezon estival, că nu poate organiza măcar o licitaţie fără să iasă scandal şi să stârnească procese împotriva instituţiei, dar, cel mai grav este că a reuşit să compromită şi acest început de sezon. După câteva săptămâni în care cu toţii am dat vina de vremea rea care ţine departe turiştii, acum, când ei au început să vină pe litoralul românesc (week-endul care tocmai a trecut a fost cel mai "bogat" din punctul de vedere al numărului de vizitatori), a început să "plouă" cu reclamaţii: plajele sunt pline de alge care put. Angajaţii ABADL au dat dovadă, şi în acest sezon, că sunt depăşiţi de situaţie. Este un lucru reclamat de toată lumea, este vizibil, numai Mitrea pare de neclintit, chiar şi după ce partidul care l-a susţinut să ajungă pe funcţie i-a retras sprijinul politic.

Astfel, după episoadele cu alge în putrefacţie pe plajele din Mamaia - situaţii care au fost relatate pe larg de toată presa - a venit timpul să constatăm că şi zonele din sudul litoralului au probleme. Există, în sud, şi porţiuni curate, lăudate de toată lumea - pe la Eforie, Mangalia, dar şi segmente de plajă care indică nimic mai mult decât incompetenţa şefului ABADL. Astfel, în zona punctului pescăresc de la Eforie Sud algele putrezite alungă orice "suflet" care se încumetă să treacă prin zonă. Pe o distanţă de mai bine de un kilometru algele care au invadat de ceva timp ţărmul au format o "pojghiţă" groasă, de vreo 30 de centimetri şi, deşi peisajul arată deplorabil, autorităţile nu par să reacţioneze. Dacă până acum, în ciuda gunoaielor din zonă de care nu se preocupa nimeni, mai reuşea vreun turist să treacă pe acel sector de plajă, în prezent orice încercare de a înainta este inutilă din cauza mirosului insuportabil. "Veneam aici la plajă pentru că este mai retras. Dar nu se mai poate sta, leşini de miros", ne-a spus o turistă din Cluj-Napoca, venită la mare. La întrebarea cine ar trebui să se îngrijească de aspectul sectoarelor de plajă de la capătul staţiunii Eforie Sud sau din celelalte staţiuni, probabil că răspunsul ar fi: nimeni, atâta timp cât Marian Mitrea de la Apele Române nu găseşte alte soluţii de acţiune decât să scoată pe plajă şi mai mulţi angajaţi cu lopeţi (ineficiente din câte se vede) ori să "calmeze" turiştii prin intermediul unor comunicate de presă potrivit cărora "în afară de disconfortul pe care îl provoacă, algele nu sunt daunătoare sănătăţii". Aceleaşi comunicate indică şi telefoanele la care să reclamăm prezenţa algelor, de parcă turistul ar veni la mare să fie agent-constatator în cadrul ABADL. Păi, dacă aceasta este sugestia, ne întrebăm: turistul primeşte şi remuneraţie de la onor Mitrea?

Anca MAXIM

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102