REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cine spune că PDL nu mai e la putere în Constanţa? Soţia lui Murgeanu, în conducerea Portului şi a ANR

Cine spune că PDL nu mai e la putere în Constanţa? Soţia lui Murgeanu, în conducerea Portului şi a ANR

Replica API 5 octombrie 2013 | 00:00 1378

Membră şi în comisia de privatizare a Canalelor Navigabile

Membră şi în comisia de privatizare a Canalelor Navigabile

Soţia unuia dintre liderii PDL, devenit între timp consilier prezidenţial la Cotroceni, se află la conducerea a două instituţii de stat navale, din fieful PSD al Constanţei, chiar dacă se află în subordinea unui minister PNL. Este vorba despre Gabriela Murgeanu, în vârstă de 50 de ani, consilier superior în Ministerul Transporturilor, nimeni alta decât soţia lui Răzvan Murgeanu, fostul viceprimar al Capitalei şi secretar de stat în ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a renunţat la funcţia de conducere din PDL pentru a deveni consilierul preşedintelui Traian Băsescu, în luna iunie a acestui an.

Gabriela Murgeanu este, de altfel, o veterană a Ministerului Transporturilor, în care activează, fără întrerupere, încă din 2008, pe funcţii de conducere. A făcut parte, încă de la început, din comisia de privatizare a Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa şi Consiliul de Conducere al Autorităţii Navale Române. În perioada în care soţul său se afla la putere, Gabriela Murgeanu a fost şi membru în Consiliul de Administraţie de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi, iar timp de câţiva ani s-a aflat şi în CA-ului de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. După instituirea managementului de stat, Gabriela Murgeanu a ieşit din conducerea administrativă a portului, dar, de puţin timp, a fost numită reprezentantă a Ministerului Transporturilor în Adunarea Generală a Acţionarilor de la APC. Soţia consilierului prezidenţial Murgeanu şi un alt funcţionar din cadrul ministerului, Daniel Dumitrescu, au luat, astfel, locul oamenilor puşi de fostul ministru Relu Fenechiu în AGA portului, ieşenii Vasilică Ţugui şi Roxana Teodora Cozmanciuc.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218