REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cine sunt constănţenii care pot decide soarta averii de 200 de milioane de euro a SIF Muntenia

Cine sunt constănţenii care pot decide soarta averii de 200 de milioane de euro a SIF Muntenia

Replica API 27 aprilie 2013 | 00:00 646

A fost ales un nou Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor

A fost ales un nou Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor

Acţionarii SIF Muntenia şi-au ales vineri un nou Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor (CRA), acesta fiind primul pas spre schimbarea polului de putere în cadrul societăţii. După toate probabilităţile, administrarea SIF 4 va fi preluată de SIF Banat Crişana, care şi-a anunţat intenţia de a cumpăra Muntenia Invest, administratorul actual al SIF Muntenia, structură aflată în conflict deschis cu vechiul CRA. Este de notorietate, în acest sens, puciul orchestrat în iulie 2012 de cel mai mare acţionar al SIF 4, milionarul Gheorghe Iaciu, care a încercat să preia puterea decizională de la Muntenia Invest. Aceasta a reuşit să obţină în instanţă anularea deciziilor luate atunci de gruparea Iaciu, dar, de data aceasta, cel mai mare acţionar al SIF 4 pare că avea câştig de cauză. Iaciu are acum de partea sa cel puţin 5 din cei 11 membri ai noului CRA şi, în plus, Grupul Financiar Muntenia, care deţine Muntenia Invest, şi-a dat deja acordul ca administratorul SIF Muntenia să fie preluat de SIF Banat Crişana.

Nu poate fi nici o coincidenţă, în acest context, faptul că printre noii membri ai CRA se află şi Marius Pantea, fost membru CA la SIF Banat Crişana, iar la şedinţa AGA de vineri a participat şi Dragoş Bîlteanu, preşedintele- director general al SIF Banat Oltenia. O bătălie foarte complicată, având drept miză administrarea averii de 200.000.000 de euro a SIF Muntenia. Interesant este faptul că şi în cazul SIF Muntenia avem acum doi constănţeni care pot înclina decisiv balanţa decizională, aşa cum se întâmplă la SIF Transilvania. După cum arătam, în CA-ul SIF Transilvania au acces Constantin Frăţilă (cel mai mare acţionar al societăţii, un omolog al lui Iaciu de la SIF Muntenia) şi Dumitru Carapiti (de la Socep), care pot echilibra raportul de forţe într-un SIF controlat discreţionar, încă de la înfiinţarea sa, de Mihai Fercală. La SIF Muntenia, au intrat în noul CRA constănţenii Daniel Pandele (asociatul lui Gheorghe Iaciu în afacerea Doraly Mall) şi Aurelian Zaheu, nimeni altul decât fostul commandant al Poliţiei judeţene Constanţa. Chiar dacă Zaheu s-a ferit să spună din partea cui a candidat pentru un post în CRA, în condiţiile în care se ştia deja, oficial, că 11 din totalul de 20 de candidaţi erau propuşi de Iaciu, fostul comisar şef a mărturisit că este prieten cu milionarul ilfovean. Puse cap la cap, toate aceste elemente indică faptul că Iaciu va prelua controlul asupra societăţii de investiţii, iar SIF 4 va trece într-o altă etapă a existenţei sale. Iată însă şi ceilalţi membri ai noului CRA, pe lângă constănţenii Pandele şi Zaheu: Ştefan Gioga, Adrian Andrici, Marcel Gheorghe şi Cătălin Mancaş (toţi din partea lui Gheorghe Iaciu), Alina Ruxandra Albu (avocat, preşedinta şedinţei AGA de 33 de ore, din iulie 2012, susţinută de gruparea Iaciu), Adrian Victor Prodan (avocat), Nicolae Mergeani (avocat), Andrei Diaconescu (partener al casei de consultanţă pentru fuziuni şi achiziţii Capital Partners) şi Marius Pantea (fost membru CA la SIF Banat Crişana).

Nu au intrat în CRA-ul SIF Muntenia omul lui Chelu şi fostul şef al Gărzii Financiare acuzat de spionaj

Nu au reuşit să intre în CRA nume sonore precum Antonel Cristi Bunu (omul milionarului gălăţean Cătălin Chelu) sau Dragoş Rusu (fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare, acuzat de SRI că a vândut secrete economice unor state străine). Tot în şedinţa de vineri au fost aprobate rezultatele financiare aferente anului trecut şi alocarea unor dividende în valoare de 108,1 milioane lei, respectiv un dividend brut de 0,134 lei/acţiune. Anul trecut, SIF Muntenia a oferit un dividend brut de 0,081 lei, urmat de dividende suplimentare, în valoare brută de 0,122 lei/acţiune. Acţionarii au aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede venituri de 132 milioane lei, de peste două ori sub cele înregistrate anul trecut, şi cheltuieli de 28,7 milioane lei, faţă de 114,6 milioane lei în precedentul exerciţiu financiar. Astfel, profitul brut ar urma să coboare cu 41%, la 103,3 milioane lei, faţă de 175,7 milioane lei în anul 2012.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218