REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cine sunt constănţenii care vor în Parlamentul European

Cine sunt constănţenii care vor în Parlamentul European

Replica API 24 martie 2014 | 00:00 308

PNL ţinteşte 25% la europarlamentare

PNL ţinteşte 25% la europarlamentare

PNL a lansat, sâmbătă, la Brăila, candidaţii pentru europarlamentare, într-un eveniment destinat organizaţiilor liberale din regiunea Sud-Est. Lansarea candidaţilor la europarlamentare s-a desfăşurat în Sala Polivalentă din Brăila, în prezenţa a aproximativ 3.000 de simpatizanţi, iar liderii filialelor din Galaţi, Constanţa, Brăila, Tulcea, Buzău şi Vrancea au susţinut câte un scurt discurs, urmaţi de primii cinci candidaţi ai PNL pentru Parlamentul European, respectiv: Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi şi Renate Weber. Cei cinci sunt urmaţi de Eduard Hellvig şi Mihai Ţurcanu, iar fostul preşedinte al IICMER, Andrei Muraru, se află pe locul 10.

Potrivit liderilor, PNL preconizează un scor de 25% la alegerile europarlamentare din 25 mai a.c., un rezultat care, potrivit preşedintelui pe judeţ al PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, ar propulsa opt liberali în Parlamentul European. "Fără redistribuire, înseamnă opt europarlamentari şi trebuie să vorbim ce înseamnă fără redistribuire, pentru că nu se ştie după aceea câte procente vor mai rămâne. Ca să nu facem calcule eronate, dacă atingem 25%, vorbim de opt europarlamentari. Sigur, cu rezerve, putem vorbi şi de al nouălea, în cazul în care se vor redistribui procentele. Europarlamentarii PNL fac deja parte din internaţionala liberală, la nivel european. Dacă vorbim de ce alianţă fac sau cum vor vota, există mari şanse ca aceştia să voteze într-o alianţă cu cei care sunt de dreapta", a declarat Dragomir, pentru "Replica". De asemenea, lista liberalilor pentru Bruxelles include şi constănţeni, printre care Ramona Mănescu sau Cristiana Steliana Mihailovici, de la PNL Constanţa, ultima însă nefiind pe un loc eligibil. "Pe loc eligibil o avem, sigur, pe Ramona Mănescu, care este constănţeancă. În afară de Ramona Mănescu, mai este şi Cristiana Mihailovici, care nu este pe loc eligibil, dar este pe listă. Lista este completă de mai bine de o săptămână, nu ca la alte partide, încă de la şedinţa Biroului Politic. Eu cred că acel 25% pe care şi l-a propus partidul este realizabil", a declarat Dragomir, pentru "Replica".

Cine mai candidează

Constanţa este generoasă în ceea ce priveşte candidaţii la europarlamentare. Pe lângă Mănescu şi Mihailovici, oraşul nostru aruncă în lupta pentru europarlamentare şi pe Sebastian Bodu şi Maria Stavrositu, ambii în PNŢCD, pe locurile 2, respectiv 3; liderul Partidului Ecologist Român, Dumitru Bădrăgan, în topul listei partidului sau Alma Micu, din partea Forţei Civice, pe loc neeligibil; un alt constănţean candidat pentru PE este Gheorghe Slabu (de la PP-DD). De asemenea, în calcul poate fi luat şi deputatul de Constanţa (dar care nu este constănţean la origini), Remus Cernea, care a ales drumul candidaturii independente pentru Parlamentul European.

Marius Florian VASILE

Citeşte şi:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367