REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ciolacu: Este pentru prima oară, după 30 de ani, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă

Ciolacu: Este pentru prima oară, după 30 de ani, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă

Replica API 23 iunie 2021 | 00:04 937

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că sunt şanse să treacă moţiunea de cenzură a social-democraţilor, pentru că Guvernul Cîţu este unul "ineficient", iar direcţia în care merge acesta este una "greşită".

"Este pentru prima oară, după 30 de ani de democraţie post-decembristă, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă, la numai şase luni de la alegerile parlamentare. Chiar dacă, matematic, ei au în acest moment o majoritate (...). Direcţia este una greşită, nu stăpânesc nimic, nu au câştigat niciun pariu. Nici cu PNRR-ul, vaccinare, economie - au împrumutat 34 de miliarde, unde sunt aceşti bani? Avem dobânzi pe care le plătim de zece ori mai mari decât în UE. E un cuvânt pe care l-am luat de la partenerii sociali, e un Guvern ineficient, un Guvern care nu poate să pună în aplicare absolut nimic din ce este important pentru români. Nu au niciun orizont, singurul orizont al lor este să împrumute sume pe care o să le plătim cu toţii de acum încolo, 20-30 de ani. Fiecare copil care se naşte astăzi pleacă la drum cu o datorie de 2000 de euro, făcută pe timpul guvernării Cîţu", a afirmat Ciolacu, la postul de televiziune Antena 3, scrie Agerpres.

El a adăugat că sunt semnale ca moţiunea să fie votată şi de parlamentari de la putere, menţionând că negocierile cu aceştia continuă.

"Există astfel de semnale (n.r. - că moţiunea va fi votată şi de alţi parlamentari), vom continua negocierile. Am negociat, am terminat negocierile cu partenerii sociali. Am vrut să vedem, în primul rând, de la patronate, IMM-urile, sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moţiune de cenzură. Cu toţii au spus foarte clar că este oportun să depunem o moţiune de cenzură şi acest Guvern să plece. Am negociat textul moţiunii, l-am finalizat, am discutat şi cu partenerii şi cu ceilalţi parlamentari, şi cu grupul AUR, şi cu grupul minorităţilor. Se vor regăsi pasaje de la fiecare prinse în moţiune şi de aici discuţiile individuale cu alţi parlamentari", a susţinut Ciolacu.

Liderul PSD a mai precizat că, dacă moţiunea va trece, social-democraţii sunt pregătiţi să vină cu o propunere de prim-ministru, în persoana lui Alexandru Rafila, şi să creeze o nouă majoritate.

"PSD a câştigat alegerile, domnul Iohannis a confiscat această victorie a PSD, a încălcat spiritul Constituţiei şi a venit cu o construcţie a perdanţilor. Cei de pe locurile doi şi trei au venit şi au construit această guvernare. În primul rând, suntem pregătiţi să venim cu o propunere de prim-ministru şi avem zece zile să creăm o nouă majoritate. Nu am avut discuţia din interior, în acest moment este o propunere votată de către PSD, în persoana domnului profesor Rafila, nu este o altă decizie (...). Avem capacitatea de a doua zi să putem guverna", a punctat Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, moţiunea va fi depusă probabil miercuri.

"Cred că miercuri, ea urmând să fie votată săptămâna următoare, să ne încadrăm în termen, în această sesiune", a încheiat preşedintele PSD.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
da puneteo in pui mei odata
2
0
omul asta chiar e tampit
3
3
Dar guvernul Grindeanu dupa cat timp a fost dat jos de ai vostri. ..
7
1
De atatia ani trebuia sa treceti in neantul istoriei.....si atat...
8
4
Se cuvine organizarea de alegeri anticipate.
11
5
ar fi nemaipomenit de bine
10
5
Cezara gaoaza cat kamara
4
8
in mod normal motiunea trebuie sa treaca fara probleme, asa da, bravo
10
7

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218