REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ciolacu: Preferam ca raportul lui Vulpescu să-l discutăm întâi în interiorul partidului, apoi să fie public

Ciolacu: Preferam ca raportul lui Vulpescu să-l discutăm întâi în interiorul partidului, apoi să fie public

Replica API 14 februarie 2020 | 00:00 387

Marcel Ciolacu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că ar fi preferat ca raportul întocmit de preşedintele interimar al Consiliului Naţional, Ionuţ Vulpescu, să fie discutat mai întâi în interiorul partidului şi apoi să fie făcut public.

Vulpescu a făcut public marţi un raport în care au fost identificate 40 de probleme "acumulate" de partid, pentru care s-ar fi pierdut şi alegerile din 2019.

"Pentru prima dată, după mult timp, avem în PSD o dezbatere transparentă, cu argumente, în care părerea fiecăruia dintre colegi este respectată. Am spus foarte clar că PSD are nevoie urgent de un proiect de reconstrucţie. La fel, am spus că, pentru a repara, trebuie să ştii exact ce s-a greşit. Apoi poţi veni cu soluţii. Domnul Vulpescu este preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi este firesc să facă o analiză care conţine multe dintre lucrurile discutate deja în interiorul partidului. Sunt greşeli pe care ni le-am asumat şi pe care nu vrem să le mai repetăm. Acest raport va fi dezbătut cel mai probabil în următoarea şedinţă a forurilor de conducere ale PSD. Domnul Vulpescu mi-a prezentat acest document. Aş fi preferat să-l discutăm mai întâi în interiorul partidului şi apoi să-l facă public, dar a fost alegerea sa", a afirmat Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Raportul intitulat "PSD încotro? 2016-2019 - Analiza evoluţiei electorale a PSD" prezintă o serie de decizii politice şi factori care au dus la pierderea a "aproape 1,2 milioane de voturi în mai puţin de 3 ani".

Printre cele 40 de "probleme acumulate" de PSD sunt menţionate erodarea identităţii politice social-democrate, distanţarea, până la izolare, a unor lideri ai partidului faţă de social-democraţia europeană şi de multe dintre politicile europene.

"Locul dialogului necesar cu familia social-democrată europeană a fost luat de ostilitate făţişă şi chiar de aluzii privind renunţarea de către PSD la familia stângii europene. PSD pare să nu mai aibă niciun partid prieten din cadrul familiei socialiste europene şi nici în cadrul Internaţionalei Socialiste. PSD a renunţat în mare măsură la promovarea pe baza de competenţă. Partidul a ajuns să fie construit politic pe principii clientelare şi de nepotism. În ultimii ani, s-a pus accentul în promovarea în partid sau în zona guvernamentală pe criteriul loialităţii faţă de lider. Efectul cel mai important al acestei abordări este scăderea calităţii resursei umane a partidului şi, pe termen lung, distrugerea imaginii PSD (construită prin fapte) ca 'partid al soluţiilor' şi 'partid al oamenilor competenţi'. Anti-selecţia a devenit un principiu de funcţionare, cu efecte directe şi profunde asupra calităţii actului de guvernare, precum şi asupra imaginii publice a partidului", se arată în raport.

Documentul mai menţionează că s-a ajuns, astfel, "la golirea de sens a funcţiei de ministru şi la cea mai slabă garnitură de secretari de stat din istoria PSD".

O altă problemă cu care s-a confruntat PSD este "încălcarea" statutului partidului, în nenumărate rânduri, "fără consecinţe", indică raportul.

"S-a ajuns în situaţia în care, de multe ori, relaţia dintre baza organizaţiilor PSD şi conducerea centrală să fie filtrată, cu încălcarea statutului, de către liderii de filiale - mulţi din aceştia interimari pe funcţii. Au fost excluşi membri de partid pentru delicte de opinie, contrar principiilor statutului PSD. Introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu fără parcurgerea procedurii statutare, respectiv ignorarea faptului că decizia îi aparţinea Biroului Permanent Naţional", sunt alte probleme identificate.

Raportul mai menţionează şi lipsa de transparenţă a criteriilor pentru stabilirea candidaţilor, impunerea de la centru, şi nu alegerea liberă şi locală a preşedinţilor organizaţiilor judeţene şi a conducerilor de organizaţii specifice - cum este cazul TSD, îndepărtarea foştilor preşedinţi ai partidului, care nici nu au fost invitaţi la Congrese şi alte acţiuni publice, minimalizând sau anulând rolul lor consultativ, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
discutati despre Eba ? sau ea nu e fiica nimanui...in afara de calitatile deosebite aratate...
0
0
Iar noi preferam sa dispareti pana la ultimul!
3
0
Ciolacu, daca mai continui in acest mod, cetatenii Romaniei te vor recepta ca o a doua Dancila.
2
0
Nu e DICTATURA d-le blanos. Nu! Incepi sa semeni cu dragnea, diabolicul si dictatorul... scorpionul..... ??
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367