REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cioloș despre criza TVR: Este nevoie de o conducere stabilă care să își asume un program de restructurare

Cioloș despre criza TVR: Este nevoie de o conducere stabilă care să își asume un program de restructurare

Replica API 26 aprilie 2016 | 00:25 322

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, la Iași, că Guvernul nu poate adopta un plan de soluții pentru redresarea Televiziunii Române (TVR) înainte de desemnarea unei conduceri definitive a acestei instituții.

Șeful Guvernului a adăugat că TVR are nevoie de un plan de restructurare, care să fie aprobat de "o conducere stabilă", cu "viziune" și perspectivă".

"Guvernul își asumă responsabilitatea pe care o are, dar nu poate să își asume toată responsabilitatea acolo. În primul rând, trebuie să avem un partener de dialog cu perspectivă, cu viziune și cu perspectivă, adică o conducere stabilă, care să își asume un program de restructurare, așa cum va fi el, cel care va fi asumat de Consiliul de Administrație și conducerea numită. Încă nu avem un președinte — director general acolo", a afirmat Cioloș.

Potrivit acestuia, rezolvarea crizei TVR trebuie gândită pe termen lung, nu punctual. El a acuzat faptul că în anii precedenți s-au "amânat de la un an la altul datoriile" și "s-au mai dat niște bani ca să nu explodeze bomba în mâna unui guvern".

"Guvernul a trimis la Parlament, așa cum ne-am angajat când am avut discuția cu parlamentarii, mai multe variante, mai multe soluții de abordare din punct de vedere tehnic și legislativ, inclusiv cu propuneri de modificare a legislației, tocmai ca Guvernul să poată să intervină în acest proces de restructurare. Trebuie să gândim acest lucru, de data asta, pe termen lung. Nu mai putem gândi doar punctual o problemă legată de participarea la Eurovision sau punctual o altă problemă, pentru că nu mai are nimeni încredere în astfel de abordări. Acum suntem în faza în care trebuie să ne asumăm niște decizii clare, atât pentru binele televiziunii, cât și pentru binele contribuabililor care pun niște bani acolo", a adăugat Cioloș.

Referindu-se la participarea României la Eurovision, premierul a subliniat că ministrul Finanțelor Publice a dat asigurări "că nu se pune problema falimentului TVR", potrivit Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108